Coca-Cola organizează sezonul 2 din campania Next Big Vlogger. De ce? Pentru că cifrele au fost bune, evident. Cifrele de marketing, viewership, chestii de genul ăsta care contează atunci când se ia decizia privind o campanie.

Dacă pe Excel campania a dat bine, pe Youtube lucrurile au fost triste rău. Niciunul dintre vloggerii “descoperiţi” n-a reuşit să facă ceva notabil. Sprite a luat-o pe una dintre fetele ajunse în finală şi au produs ceva mişto, dar pe canalul ei nu s-au văzut creşteri spectaculoase. Mă rog, e cam ca la concursurile de talente de pe TV: mult promo, ceva show atunci, apoi concurenţii cu rezultate devin “finalist al concursului X” sau “câştigător al sezonului Y din emisiunea Z”.

Însă în realitate campania e absolut inutilă, vlogosfera din România n-are nevoie de mai mulţi vloggeri. Cred că mai util ar fi să-i educăm pe ăştia pe care îi avem, să-i facem să renunţe la vedetism, la obiceiurile proaste, să ne asigurăm că nu dau în depresie după ce se duce celebritatea.

N-avem nevoie de mai mulţi vloggeri care iau bani cu împrumut de la prieteni, bani pe care mai apoi nu-i mai returnează cu anii. N-avem nevoie de mai mulţi vloggeri care mint, îşi înjură fanii sau încearcă să profite de pe urma bunăvoinţei unor copii. Şi staţi, că abia am ajuns la Ilie! BTW, mi-a plăcut cum a “rezolvat” Cola problema dintre Max (puştiul fraierit) şi Ilie. Erau amândoi în sezonul 1 din Next Big Vlogger, acum l-au schimbat pe Max cu Ionuţ Rusu (a fost singura modificare).

N-avem nevoie nici de mai mulţi vloggeri care fac soft porn în sketchuri, înjură şi promovează bad habits în rândul minorilor (ei fiind majori, vaccinaţi şi perfect conştienţi de ceea ce fac).

Şi nici de mai mulţi vloggeri care se folosesc de serviciile unor oameni şi pe care uită să-i plătească din banii pe care ei îi încasează de la branduri.

Dacă astea sunt exemplele pe care le primesc tinerii cu aspiraţii de mari vloggeri, mai bine închidem internetul şi ne ducem în parc, sigur ar fi mai util.

Am urmărit în ultimele luni tot felul de vloguri şi tot ce pot să spun e că situaţia la vârf e de o tristeţe maximă. Exceptând vreo 2-3 nume, se face content la mişto, de multe ori doar dacă e campanie plătită. Altfel, relaxare totală şi mult vedetism pe banii câtorva branduri.