Am fost în weekend la noul showroom eMAG din Băneasa Shopping Mall, promovat drept “cel mai mare showroom eMAG”. Într-adevăr, e mare, însă nu mi s-a părut cu mult mai mare decât cel din Crângaşi. Mai ales că în vechiul showroom există zona pentru lucruri de bebeluşi, un birou Depanero + alte zone pe care nu le-am văzut la Băneasa. Însă ca spaţiu de expunere pentru televizoare, maşini de spălat şi alte electrocasnice e parcă mai mare decât ce exista până acum. Plus că la parter se mai poate amenaja spaţiul, sunt destule zone goale care probabil că vor fi umplute pe parcurs.

La parter sunt 6 case, o zonă de livrare marfă şi o zonă de retur, plus un stand al celor de la Samsung şi un Info Desk, în timp ce la etaj sunt toate obiectele expuse (similar cu ce se întâmplă la Crângaşi). Nu sunt multe lucruri de zis din punctul ăsta de vedere, e marfă expusă, cu ceva standuri personalizate de branduri care probabil că au dat ceva bani (Sony, Samsung, Miele, Lego). Apropo de Lego, e un mini-magazin separat numai cu aşa ceva.

Nu-mi dau seama dacă acolo era vechiul Flanco, însă probabil că vorbim de acelaşi spaţiu, pe la intrarea de lângă Brico Depot.

M-a surprins cât de multă lume era acolo după-amiază (când era clar că ofertele de deschidere nu mai erau pe stoc). Lumea pur şi simplu voia să cumpere chestii, the old fashioned way. Am mai văzut oameni şi în showroomul Crângaşi, însă aglomeraţia mai mare este de obicei la case şi la livrarea produselor. Showroomul din Băneasa cred că va fi diferit, vor exista mult mai mulţi cetăţeni care intră fără vreo intenţie de a cumpăra ceva.

Partea bună e că acest showroom ar putea deveni “cel principal” dacă are suficient de mult spaţiu de depozitare în spate. Băneasa e un loc în care ajungi mult mai uşor cu maşina decât în Crângaşi (chiar dacă nu pare) şi locurile de parcare sunt mult mai multe. Singura problemă e că nu există metrou acolo, însă nu vă temeţi, în 10-15 ani probabil că va exista… proiectul.

LATER EDIT: Au venit şi nişte cifre oficiale – 15.000 de vizitatori în primul weekend, vânzări de 1 milion de euro.
Magazinul are o suprafață de 2.400 de metri pătrați, cea mai mare gamă de produse expuse și un stoc în valoare de 2,2 milioane de euro.
În premieră, în noul showroom eMAG au fost deschise cinci magazine dedicate de tip „shop in shop” cu produse premium: LEGO, Samsung, NEFF, Miele și Lenovo.