in All Sports

Se joacă prea multe meciuri de fotbal într-un sezon

Mai ţineţi minte meciul dintre Real Madrid şi Manchester United din 2003? Acea confruntare dintre Galactici şi echipa foarte bună a lui Ferguson? Sau duelul clasic dintre Chelsea şi Liverpool în ediţia 2004-2005 a Champions League?

Ştiţi ce au în comun meciurile astea care au intrat în istorie? Faptul că s-au jucat cu cele mai bune formaţii disponibile la momentul ăla. Dacă vă uitaţi pe echipa lui Real de atunci o să-i vedeţi pe Casillias, Roberto Carlos, Hierro, Makelele, Zidane, Figo, Ronaldo, Guti şi nici nu i-am zis pe toți din primul 11. Şi la United erau nişte super jucători, în frunte cu Giggs, Scholes, Van Nistelrooy sau Roy Keane.

Acum uitaţi-vă la ce se întâmplă de câteva sezoane în fazele finale ale Champions League. Echipele ajung decimate în a doua parte a sezonului, iar accidentările sunt tot mai dese.

United a evoluat fără zece jucători în meciul retur cu PSG. Au intrat nişte puşti de 17 ani, unul dintre ei fiind învoit de la şcoală ca să poată pleca la Paris.

Nici PSG n-a avut pe teren cea mai bună echipă, Cavani şi Neymar au lipsit, tot din cauza unor accidentări.

Tot într-un meci cu United, de data asta în campionat, au fost 4 schimbări înainte de pauză! A fost fix derby-ul cu Liverpool, în care Firmino s-a accidentat şi a fost schimbat, iar de cealaltă parte au ieşit Herrera, Mata şi Lingard (care tocmai intrase în locul lui Herrera).

La Bayern sunt pe bară Robben, Ribery şi alţi jucători importanţi, Liverpool are accidentaţii ei, la fel şi alte echipe mari care joacă meciuri cu miză din 3 în 3 zile.

Diferenţa faţă de acum 10 ani e numărul de meciuri. S-a mai pus câte un meci în plus, s-a mai schimbat puţin formatul, s-au mai adăugat tot felul de partide amicale. Şi nu e numai asta. În urmă cu 20 de ani jucătorii aveau antrenamente, meciuri şi relaxare.

Acum au şedinţe foto pentru sponsorul X, lansări de carte, filmări de documentare, evenimente pentru copii, participări la lansări ale unor branduri pe care le endorsează şi tot aşa. Când să te mai odihneşti?

Probabil că în 10-15 ani va fi nevoie ca echipele de fotbal să aibă loturi de 35-40 de jucători, care să evolueze în câte o singură competiţie. Echipa de Cupa Ligii, echipa de campionat, echipa de Champions League şi tot aşa.

4 comentarii. Leave new

  • Imi pare rau dar numărul de meciuri din Premiere League si Campionat League este fix acelasi ca acum 10 ani.Nu s-a schimbat nimic in sistemul competițional.Nu acesta poate fi motivul. De amicale iar nu poate fi vorba.Englezii joacă amicale doar vara. Motivele pot fi altele.Dar mai mereu în feb-martie apar astfel de accidentați.Aminteste-ti de Arsenal.Intr-adevar la Man.United e ceva iesit din comun.Dar altfel, 1-2 accidentați în perioada asta a sezonului e chiar ceva normal.Si, repet, numărul de meciuri este fix acelasi.Bine, nu va fi pentru Real care a terminat tot la început de martie.😀

    Răspunde
  • Îmi amintesc cum într-o zi am fugit spre casa pentru a nu rata startul de la finala Real Madrid – Valencia. Dar cum sa explic, am fugit așa cum nici acum nu pot sa fug :))
    Îmi tresărea inima când auzeam imnul CL!
    Cu siguranță am îmbătrânit, dar acum am văzut PSG – Man UTD pe LiveScore deși era meci de văzut cu toata familia 🤣

    Răspunde
  • Sa înțeleg ca nu ești familiarizat cu basketul, unde joici și de 3x într-o săptămână

    Răspunde
  • Aiurea, mai degraba a scazut numarul meciurilor. In 2003 se jucau chiar mai multe meciuri, ca erau doua faze ale grupelor in cupa campionilor. In campionatele domestice se joaca acelasi numar de meciuri de la inceputul anilor 90. Cupele domestice aveau o importanta ceva mai mare pe vreme aia, acum joaca echipa a doua pana in finala (exceptand cazurile in care pica vreun derby ceva mai devreme). Singurul lucru e ca acum ii cara vara prin china si orientul mijlociu pentru amicale.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu