Dragă Primărie a Sectorului 2, am văzut anunţurile tale legate de Taxa pe habitat şi m-am bucurat să aud de aşa ceva. Serios, chiar a fost o veste bună pentru mine. Pentru că mi-am dat seama că, în sfârşit, vom scăpa de gunoaiele din sector. Chiar îmi doream un cartier mai curat şi nu ştiam că banii sunt cauza din care maşinile de gunoi uită să treacă mereu marţea şi vinerea. Nici nu-mi trecea prin cap că de-asta stau deşeurile de construcţii la colţ de bloc zile întregi fără să le ridice nimeni.

Eu credeam că banii pe care îi plătesc prin intermediul asociaţiei de locatari la firma de salubrizare acopereau toată suma necesară pentru serviciile astea, dar se pare că nu era aşa. A fost o eroare de comunicare de ambele părţi (eu şi firma respectivă) şi e foarte bine că ai intervenit tu, dragă Primărie, să lămureşti lucrurile. Sincer să-ţi spun, eu aş fi dat mai mulţi bani, dacă m-ar fi întrebat vreodată cineva câţi bani aş vrea să dau sau de ce servicii aş vrea să beneficiez.

Dar nu-i nimic, acum toate problemele astea de comunicare s-au rezolvat. Abia aştept să dau cei 159 de lei pe an! Adevărul e că 101 lei pe an erau o nimica toată, dar m-am gândit că cele 5-6 pungi de gunoi pe care le arunc eu săptămânal nu sunt prea greu de cărat. Şi cum n-am aruncat niciodată saci de moloz sau saltele la colţul blocului, m-am gândit că e suficient.

Totuşi, să ştii că sunt cât de cât umblat prin lume, mai ales prin Europa, şi am auzit că acolo taxele locale sunt mai multe şi mai mari. De-aia m-am bucurat când am auzit de taxa pe habitat. Păi n-aş vrea şi eu să văd sectorul la fel de curat cum e Valencia sau Bruxelles? Normal că aş vrea! Şi dacă taxe mai mari = oraş mai curat, o să plătesc bucuros.

Dar, Primărio, sper ca după ce încep să plătesc taxa n-o să mai văd imagini ca asta de mai jos. Pentru că altfel ne supărăm! Chiar nu-mi pasă cum faci, dacă pui camere peste tot şi îi filmezi pe cei care aruncă (şi apoi îi amendezi) sau montezi nişte containere speciale în care să fie adunate astfel de gunoaie. Sau, poate, organizezi un serviciu de colectare care chiar să funcţioneze la apel telefonic.

Cert e că taxa de habitat sper să ne rezolve amândurora o problemă, nu doar să-ţi aducă ţie mai mulţi bani la buget.