Am reuşit să văd în concediu câteva episoade din noul sezon Stranger Things şi mi se pare că e cel mai bun de până acum. N-aveam mari aşteptări, având în vedere că după primul sezon mi se părea că povestea s-a cam încheiat. Ok, s-a făcut sezonul 2, a fost bun, însă ce să mai faci cu sezonul 3? Cât să mai baţi monedă pe aceeaşi poveste?

M-am înşelat, scenariştii au făcut o treabă foarte bună. Au reluat aceeaşi poveste spusă într-un mod puţin diferit şi i-au adăugat de data asta un twist. Când credeai că El a închis portalul şi nu-i mai ameninţă nimic pe puştii din micul orăşel Hawkins, Indiana, vin ruşii cu planul lor diabolic.

Ăsta e doar unul dintre zecile de detalii excelente care dau atmosfera optzecistă a serialului. Permanenta ameninţare a ruşilor, apariţia primelor mall-uri, începutul perioadei disco, toate îţi dau impresia că te-ai întors în timp. Zici că-i documentar pe alocuri, nu serial de ficţiune. Cred că cel mai mişto mi se pare cum se folosesc nişte clişee într-un mod în care să nu te deranjeze, ba chiar să-ţi placă.

Peste toate astea vine un layer de poveste cu un monstru dintr-o altă dimensiune, însă aia e o parte din poveste care ar putea să lipsească. Stranger Things ar funcţiona excelent şi ca frescă socială în America anilor ’80, cu o intrigă mai lipsită de suspans decât asta. Ok, această parte din poveste îl face un thriller, însă deja serialul nu mai e în punctul în care vrei să vezi cum se termină (pentru că ştii că se termină cu bine pentru puşti), ci pur şi simplu te bucuri de toate amănuntele alea de epocă. 

Deja se vorbeşte de sezonul 4, care sper să fie şi ultimul, totuşi, mai ales că puştii cresc destul de repede şi n-aş vrea să se transforme într-un Gossip Girl cu monştri. Până atunci, vă recomand sezonul 3 dacă n-aţi dat încă play.