in Casual stuff

Primăria Bucureşti habar n-are dacă ţi-ai plătit parcarea sau nu

A început să-mi placă povestea asta cu plata parcării prin SMS, nu mai stau să alerg după funcţionarii primăriei, plus că nu trebuie să mă scotocesc după bani cash. 

Mai ales e când au crescut preţurile, e plin de locuri de parcare. Ce se întâmplă cu maşinile alea nu-mi dau seama, dar presupun că nu sunt lăsate acasă de şoferi, ci mai degrabă blochează străduţe, intrări în garaje şi aşa mai departe.

Problema cu sistemul de plată prin SMS e că nu prea pare a fi un sistem pus la punct, ci o improvizaţie. Mi s-a întâmplat de vreo 2 ori să parchez într-o zonă în care era un angajat al Primăriei, să plătesc prin SMS, apoi să mă trezesc cu notificare în geam. „Începând cu ora X, în data de ocupaţi un loc de parcare gestionat de… pe care nu l-aţi achitat anticipat. Înainte de părăsirea parcajului al cărui cod este Z vă rugăm să achitaţi contravaloarea duratei în care aţi staţionat.”

Plus alte chestii cu contravenţii şi constatarea organelor abilitate.

Pe de-o parte am SMS-urie cu plata (plată făcută corect, codul parcării verificat, cu încadrare în timp util etc.), pe de altă parte am foi cu notificare de la PMB. 

Eu ce să deduc de aici? Că angajaţii PMB care colectează parcarea nu pot verifica în timp real cine a plătit şi cine n-a plătit? Sau pur şi simplu le-a fost lene să verifice ălora care m-au notificat?

Dincolo de asta, sunt zone şi ore la care pur şi simplu nu cred că verifică nimeni. Aş vrea să înţeleg de ce e 10 lei pe oră parcarea în centru inclusiv noaptea, când sunt oricum sute de locuri disponibile. Nu e absolut nicio logică, şi nici nu mi se pare că descurajează mersul cu maşina în vreun fel.

În rest, suntem departe de un sistem eficient de taxare. Ţin minte că în Budapesta am luat o amendă prin zona Parlamentului, pentru că plătisem pentru vreo 3 ore şi am stat 3 şi jumătate sau 4. Se plimbau constant angajaţi ai unei firme care se ocupa strict cu verificările, citeau ora înscrisă pe tichetul de parcare (după modelul tichetelor care sunt în Sibiu sau Braşov), apoi chemau poliţistul să dea amendă în cazul în care era depăşit timpul. 

Am dat echivalentul a vreo 90 de lei, cam toţi forinţii pe care îi mai aveam, apoi am plătit în continuare parcarea şi aia a fost.

9 comentarii. Leave new

  • O mare omisiune la panourile acelea cu explicațiile despre cum să achiți parcarea este ce se întâmplă dacă nu plătești. Degeaba ai obligația dacă nu ai și pedeapsa. Nu e menționată niciun fel de amendă.

    Aparent nu se întâmplă nimic.

    https://imgur.com/ePZQCvR

    Am instalat și aplicația Parking București. Pare ok…dar n-am plătit încă cu ea.

    Răspunde
    • Strazile din Bucuresti s-au umplut de panouri cu “Am parcat”.
      Practic, nu mai ai unde sa parchezi in centru, fara sa platesti o taxa de parcare.
      De ce trebuie sa plateasca un bucurestean (acelasi lucru pentru toate orasele) pentru a-si parca masina in fata casei ? Bucuresteanul (la fel ca si locuitorii altor orase) plateste impozit pentru autoturism, plateste rovinieta, pateste acciza din benzina.
      Primaria sa cumpere terenuri, sa amenajeze locuri de parcare, iar pentru aceste locuri, nu are decat sa ceara plata unei taxe.
      Primarii nu au promis inainte de alegeri ca vor introduce taxe.
      Putem intelege ca, pentru un autoturism din alta localitate, proprietarul sa fie obligat sa plateasca taxa de parcare. El plateste impozitul in alta localitate.
      Putem intelege chiar ca un locuitor dintr-o zona a orasului sa plateasca o taxa de parcare, daca parcheaza in alta zona, de exemplu in centru, pentru a descuraja aglomerarea si poluarea unor zone ale orasului.

  • unul verifica ca ai depasit 30 de minute si suna pe altul sa vina sa dea amenda?!
    ntntn..

    Răspunde
    • Dacă stai să te gândești e logic. Un angajat al primăriei (sau al unei firme de verificări) nu are dreptul să dea amenzi. Pe de altă parte, timpul unui polițist este mai valoros (a se citi „mai scump”), nu are sens să se plimbe pe străzi pentru verificări.

  • Am parcat eu, nu am platit prin sms (pe Victorie chiar cum intri din Pta Victoriei, pe dreapta) si nu a venit nici o amenda. Sunt la mișto puse sau doar in cazul in care vine cineva special sa verifice. Nu am văzut nici camere video care sa te vada ca nu ai plătit.

    Răspunde
  • nu e nimic logic sa existe 2 oameni pentru o amenda de parcare neregulamentara.
    sa sun politistul si pana vine ala cand poate si intre timp sa plece asta cu masina, as da in apoplexie.

    in tarile eficiente, agentul unei firme autorizate e instruit si da singur amenda.
    frumos, cu multiple poze datate, cu masina, ticketul tau, tot.
    au o imprimanta micuta, eleganta, scoate un bilet galben, rezistent la apa, ti-l baga apoi sub stergator.

    amenda e, de obicei, de minim 20 de ori valoarea unei ore de parcare.

    Răspunde
  • La noi in Constanta poti plati cu cardul sau sms. Politia locala se plimba prin tot orasul si verifica daca ai platit parcarea si se pare ca functioneaza sistemul. Ba chiar de cand e cu plata, se gasesc si parcari prin centru.

    Răspunde
  • Nu sunt în totalitate puşi la punct cu verificările şi toată lumea încă mai face ce vrea, însă eu sunt posesoarea unei mașini hybrid care beneficiază de parcare gratuită şi aş dori sa ştiu cum se procedează cu parcarea în locurile unde exista barieră și trebuie luat tichet în momentul întrării în parcare.

    Răspunde
  • In Sibiu avem plata la automate de parcare cu cash sau card, plata prin SMS scris manual sau trimis prin aplicatie, cu cardul din aplicatie sau cu credit preplatit prin aplicatie, sa nu stai sa bagi nr. de card de fiecare data. Aplicatia tine minte numarul de inmatriculare al masinilor tale, iti arata ce parcari ai active, te notifica inainte de expirare, iti arata in timp real cate locuri sunt libere in cele trei parcari cu bariere.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu