Iată, doar 13 ani mai târziu, se fac benzinării pe A3, în porțiunea dintre București și Ploiești.
Bucata asta de autostradă a fost dată în folosință în 2012, dar până în 2018 nu a fost legată de intrarea în Bucureşti. În 2022 mă plângeam că n-ai unde să alimentezi până la Ploieşti, ceea ce e jenant pentru capitala României. Nu e normal să fac flic-flacuri înainte să ies din Bucureşti ca să alimentez. Mai ales că în zona aia chiar nu sunt opţiuni între Obor şi ieşire.
Acum s-a încheiat cu licitaţiile, aşa că vom avea benzinării în 3 puncte: Moara Vlăsiei, Ştefăneştii de Jos şi Gruiu. Desigur, vor fi benzinării pe ambele sensuri în punctele astea.
Dacă nu mă înşel, spaţiile de servicii sunt deja construite, doar că au fost abandonate că nu aveau administrator.
Compania care a câştigat licitaţia este OMV Petrom Marketing SRL, adică firma sub care activează brandul OMV. Nu ştiu dacă asta înseamnă că nu pot pasa către Petrom măcar una dintre cele 2 „seturi” de benzinării de pe traseu. Sper, totuşi, să fie măcar o staţie Petrom pe fiecare sens.
Şi mai sper să le facă repede, spre deosebire de benzinăria Petrom de la intersecţia Vitan-Bârzeşti cu Olteniţei, care e gata de vreo 2 ani şi care nici acum nu e activă (în total cred că sunt vreo 4 ani de când se lucrează la ea).
3 comentarii. Leave new
Ai OMV Lizeanu, chiar la capatul Reinvierii, de acolo o iei frumos pe Maica Domnului, Petricani, A3 🙂
Mai ai in plus un Mol la intersectia Colentina x Fundeni, iar dupa aia in 500 de metri intri pe A3. Sau Lukoil de la Tei x Petricani (ca ultima solutie daca mai ai doar vapori in rezervor).
Mai degraba as zice ca e mai de cacao ca nu exista toalete pe bucata aia.
Da, Lizeanu este o intersecție absolut oribilă, pe care o evit cât pot.
De la Obor nu ai nimic pe ruta Doamna Ghica – Palatul Ghica, care e ruta normală din cele mai multe direcții.