Povestea începe în 2023, când ne plimbam prin Lefkada să căutăm niște sticluțe cu ulei de măsline pentru mărturiile de nuntă.
De fapt, ar putea să înceapă la apus, pe 3 septembrie 2021, la Cape Lefkatas, pe niște stânci monumentale. Atunci și acolo i-am cerut mâna Antoniei și ea a avut nebunia să spună DA. Ăla a fost momentul care ne-a legat total de insula Lefkada.
Ca să fim onești, povestea începe chiar mai devreme, în 2019, când eram în același loc cu niște prieteni, la un apus de soare absolut superb și am decis că ăla e locul în care aș vrea să cer pe cineva de soție, dacă o veni vreodată ocazia. Motiv pentru care mi-am pus poza la wallpaper ca reminder (e făcută tot de mine, știu, sunt talentat).
Dar am alunecat prea tare pe memory lane, să ne întoarcem mai aproape de zilele noastre.
Iulie 2023, suntem prin Lefkada, găsim sticluțe mici de ulei, de 100 de ml, undeva pe marginea drumului. Îi cer domnului care le vindea 100 de bucăți:
- We would like one hundred.
- Yes, one hundred! – îmi răspunde într-o engleză aproximativă, și îmi arată că sunt sticluțe de 100 ml.
Insist:
– No, no, one hundred of this bottle.
Pricepe și își ia un pic de timp să proceseze. Zice doar atât:
– Oh.
Găsește soluția, că n-avea 100 de sticluțe acolo, ne cheamă peste câteva ore, noi mergem la altă plajă, ne întoarcem, luăm sticlele și apoi ne vedem de drum.
Ajunși în România, mergem în vizită la nași, cu tot cu vreo 2-3 sticluțe de probă. Deschidem una și ne minunăm de ulei. Efectiv o devorăm instant, ulei de măsline cu pâine proaspătă și un pic de sare.
Vine toamna, facem niște mici huse din textil pentru sticluțe ca să arate frumos pe mese (a arătat, după cum stau mărturie pozele), ne apucăm de Festivalul Enescu. Cred că o să povestim toată viața cum am făcut noi nunta în mijlocul festivalului și sper că Enescu, de acolo, de sus, a apreciat că a doua zi după nuntă ne-am dus la Ateneu în loc să fim la Cerașu la ciorba de potroace.
În fine, iar o să spună Antonia că m-am lungit, e o boală moștenită de la tata, divagăm.
Ne-am căsătorit, am terminat festivalul, toate bune, ne-a mai rămas și niște ulei, că oricum știam că n-o să avem 200 de invitați, dar eram convins că se sparg câteva. Am avut noroc și nu s-a spart
niciuna.
Septembrie 2024, unde să mergem noi în vacanță la mare? Hai în Lefkada, că ce mare lucru să conduci 2200 de km dus-întors?
Ajungem la Lefkada Micro Farm, la o degustare de ulei, învățăm cum ar trebui să fie uleiul ăla extra virgin și îl întreb pe Andreas, un grec foarte simpatic care ne-a fost ghid, ce știe de sticluțele astea (aveam și poză la îndemână). Și zice „Yes, yes, this is almost as good as mine!”.
El oricum nu mai avea ulei și chiar dacă ar fi avut, îl dădea scump sau foarte scump, avea inclusiv o rezervă personală pe care o vindea cu 200 de dolari per litru, ceea ce pentru băieții ăia cu yachturile despre care v-am povestit nu era mare scofală. Unde sunt 500.000 de euro pentru o săptămână pe barcă se găsesc și câteva sute pe un ulei super special.
Dar Andreas ne-a dat contactul producătorilor de la Olive Garden, că noi luasem în 2023 de la un reseller. Știam că sunt prin Vasiliki, dar nu ajunsesem încă pe acolo să caut exact.
Și iată-ne cum am descoperit familia care produce uleiul ăsta special. Am plecat cu vreo 10 litri de ulei, cu miere de portocale, cu tot felul de creme și măsline. Oamenii asta fac, miere și ulei de măsline.
Iar uleiul este multi-premiat pe la concursuri desfășurate la Londra.
Anul ăsta am revenit, am cunoscut-o și pe doamna Paraskevi și ne-am refăcut provizia de ulei. Vreo 15 litri, că prin iunie am rămas fără și a trebuit să luăm ceva scump de la un magazin fancy, care nu era nici pe aproape la gust.
Ce pot să vă spun cu mâna pe inimă e că există ulei de măsline și există Olive Garden, care e din altă poveste. N-are treabă cu chestiile din comerț.
Și mă tot gândesc încă de anul trecut să aducem uleiul ăsta special în România, poate chiar cu ridicare de la Maison Créative. Am avea doritori?
N-am făcut calcule de costuri, dar presupun că ar fi în media pieței, cu mențiunea că e un ulei medaliat, totuși.
Dacă ați citit până aici, dați un semn, chiar dacă nu vreți ulei, măcar să știu că a ajuns cineva la finalul poveștii.
11 comentarii. Leave new
Dupa ce faceti calculele as vrea sa stiu pretul pentru o cutie de 5 litri.
Da, 5l prezinta interes
Eu nu sunt neaparat in publicul tinta, dar cred ca este important sa existe si magazine cu produse premium. Ai putea eventual sa aduci in stocuri mici pentru inceput diverse produse de la ei: ulei, miere, etc.
Sunt si eu interesat
Hei, salut! Si pe mine m-ar interesa
Citit. De obicei cumpar de la un grec care aduce in Romania dar aș încerca si alternative.
✋
La cât l-ai lăudat, DA 🙂
si un 3l pls
Și eu as fi interesat de 5L
Mi-aduci aminte de octombrie 93 cînd mă întorceam din Alexandropolis cu 8 litri de ulei nefiltrat de la țărani și 5 kg de măsline Kalamata, de nici în ziua de azi nu găsești în comerț. Punea biata soacră-mea cu picătura pe salată, mai ceva ca pe Chanel nr5…