Am revenit în Lefkada, după încă 2 ani. A patra oară pentru mine, a doua oară pentru Antonia. Am mai descoperit nişte restaurante, am mai legat nişte amiciţii cu localnici. 2014, 2019, 2021, 2023.
Parcă am ajuns mai rapid decât dățile trecute, vreo 12 ore și ceva, dar am avut noroc să nu stăm deloc la graniță. Cu Schengen ar fi fost și mai bine. Nu mai zic de autostradă până la Giurgiu și, de ce nu, până la Sofia.
Insula e mai scumpă şi mai „luxoasă” decât la vizitele precedente. Adică s-au construit mai multe resorturi de 4-5 stele, sunt tot felul de viluţe care pot fi închiriate pe bani mulţi.
Nu ştiu exact dacă scumpirile sunt din pricina inflaţiei sau a fiscalizării forţate. Parcă anul trecut au fost nişte razii importante ale fiscului din Grecia, care a suspendat activitatea multora. Cert este că am văzut, pentru prima oară, bonuri la tot pasul. Până acum nota scrisă de mână era ceva obişnuit, acum se poate plăti cu cardul în foarte multe locuri şi se dă bon chiar şi la cash.
Într-un singur loc am întâlnit un chelner care ne-a dat două preţuri, 48 de euro cu cardul, 45 de euro cash.
Ne-am întors la Buena Vista Cultural Center pentru câteva seri de muzică cubaneză, am povestit mai multe cu Despina, grecoaica zâmbitoare care deţine barul alături de soţul ei.
Mâncarea e la fel de bună, iar dacă știi plajele potrivite, te poți odihni în liniște, într-o atmosferă foarte mișto.
O să revin cu o postare separată pentru plaja Egremni, am fost acolo în 2014 prima oară, am revenit abia anul ăsta și a fost o experiență… memorabilă.
