Auzisem tot felul de poveşti horror despre plecarea în Grecia odată cu lucrările la Podul Prieteniei. Oameni care au stat câte 4 ore ca să ajungă la Ruse, concedii care au început oribil din cauza unei porţiuni de 50 de metri la care se lucrează (că atât e, acum că am văzut-o pot să vă spun sigur).
Am plecat marţi pe la 5:30 din Bucureşti, am ajuns pe la 6 şi ceva în Giurgiu. Pe siteul poliţiei de frontieră scria că timpul de aşteptare e de 40 de minute. Coada de TIRuri începea cu 28 de kilometri înainte de graniţă. 28! Acolo am tras o mică sperietură, pentru că se blocase drumul. Un TIR a vrut să intre în depăşire şi n-a putut să intre înapoi pe banda de TIRuri, aşa că am stat vreo 5 minute acolo. Mă gândeam deja că o să ne petrecem toată tinereţea la coada aia de 28 de kilometri.
După ce am trecut am mers şnur, cu menţiunea că am făcut stânga spre Oinacu, în loc să merg pe drumul express care ocoleşte oraşul Giurgiu. Până la urmă s-a dovedit că pe acolo nu erau decât TIRuri, am stat mai puţin la graniţă decât în alte ocazii (şi deja am vreo 7 drumuri în Grecia făcute pe acelaşi tipar: plecat pe la 5 din Bucureşti, ieşit din ţară la 6, apoi condus până la destinaţie în 12-14-16 ore, depinde de destinaţie).
Am plătit taxa de pod şi ne-am oprit undeva după prima treime a podului. Am stat fix 3 semafoare, adică vreo 10 minute. Din sensul opus erau puţine maşini, aşa că aveau prioritate cei care intrau în Bulgaria.
La vama cu Grecia am mai stat câteva minute, hai să zic vreo 5, dar am auzit că duminică cineva stătuse 4 ore. Acum depinde şi de oră, depinde şi cum ţi-e norocul.
Ce-i drept, nu e multă lume care să plece în concediu marţea, plus că se apropie şcolile, aşa că nu sunt mulţi români cu copii din câte am văzut. Şi parcă sunt mai puţini români decât în anii precedenţi, de obicei cam 2 din 5 maşini erau de România. Acum am văzut foarte multe numere de Italia.
Aşteptăm cu interes Schengenul ăla, ca să scăpăm şi de problema asta, să rămână doar discuţia legată de Podul Prieteniei, care o să ne dea bătăi de cap şi în 2025 şi 2026.
2 comentarii. Leave new
Eu sunt mega curios cum aleg romanii cu venituri peste medie sa mearga in acelasi loc an de an. De unde refuzul pentru explorare? De ce nu ai vizita Galapagos / Polinezia Franceza / Mauritius si tot asa. De ce as merge in Lefkada, eu si jumatate din Ro?
Singura explicatie e frica de avion, o alta frica pe care eu personal nu am intalnit-o la nimeni in 10 ani de cand locuiesc in Londra.
Nici nu știu dacă are sens să răspund. Atâtea frânturi logice în 2 paragrafe. Ce relevanță are ce oameni ai întâlnit la Londra?
Iar supoziția asta legată de zbor… de unde până unde? Ok, nu concepi chestia asta. Sunt o mulțime de lucruri pe lumea asta pe care probabil că nu ți le explici, e ok.
Eu n-am o frică de zbor, am peste 60 de zboruri, dar în ultimii 10 ani am venit de 5 ori în Lefkada, și tot nu m-am săturat. Mi se pare un loc în care găsești plaje mișto, mâncare bună și prețuri ok, la o distanță decentă de România.
Nici eu nu-i înțeleg prea bine pe cei care merg în continuare pe litoralul românesc, dar presupun că au motivele lor, nu fac supoziții random.