Eram în Grecia, în Lefkada, și am dat peste un magazin pe care nu-l observasem la precedentele vizite. Haine de bărbați destul de mișto, poate că nu la fel ca Dan John, dar prețuri bune și croieli potrivite pentru mine, materiale bune.
Singura problemă de care m-am lovit a fost logo-ul, care mi se pare că arată cheap. Brandul se numește Dur, este fondat în 1960 la Atena și se vrea a fi un fel de Lacoste grecesc. Citeşte tot articolul
Tura asta de Grecia am admirat din nou zecile de camionete Toyota şi Mitsubishi care sunt trecute de 40 de ani şi care par să funcţioneze fără probleme. Sigur le-aţi văzut pe la greci, sunt acele pick-upuri cu o vopsea de culoare incertă, care par să fi trecut prin toate încercările posibile.
Mă gândesc aici la prima generaţie de Mitsubishi L200, la Toyota Hilux a doua şi a treia generaţie. Sigur mai sunt şi altele, dar astea trei sunt cele mai frecvente. Sunt maşini extrem de muncite, cu siguranţă cu sute de mii de kilometri la bord. Maşini care nu pare să fi fost menajate vreodată (poate în primi 10 ani de viaţă). Citeşte tot articolul
Auzisem tot felul de poveşti horror despre plecarea în Grecia odată cu lucrările la Podul Prieteniei. Oameni care au stat câte 4 ore ca să ajungă la Ruse, concedii care au început oribil din cauza unei porţiuni de 50 de metri la care se lucrează (că atât e, acum că am văzut-o pot să vă spun sigur).
Am plecat marţi pe la 5:30 din Bucureşti, am ajuns pe la 6 şi ceva în Giurgiu. Pe siteul poliţiei de frontieră scria că timpul de aşteptare e de 40 de minute. Coada de TIRuri începea cu 28 de kilometri înainte de graniţă. 28! Acolo am tras o mică sperietură, pentru că se blocase drumul. Un TIR a vrut să intre în depăşire şi n-a putut să intre înapoi pe banda de TIRuri, aşa că am stat vreo 5 minute acolo. Mă gândeam deja că o să ne petrecem toată tinereţea la coada aia de 28 de kilometri. Citeşte tot articolul
Am fost într-o scurtă vacanţă în Grecia şi ce mi-a atras atenţia încă din prima zi a fost faptul că am primit bon fiscal peste tot. Eram în Grecia continentală, ce-i drept, nu pe vreo insulă şi staţiunea era destul de populată, dar tot mi s-a părut ciudat. La plajă veneau direct cu bonul când aduceau comanda, cam toate tavernele şi magazinele aveau POS (cred că o singură gelaterie afişa un mesaj scris cu markerul pe un carton conform căruia POS-ul e stricat), era o fiscalizare frenetică, aş putea spune. Citeşte tot articolul
2 ani mai târziu, am revenit în Lefkada.
Am fost și în alte zone din Grecia, dar insula asta lipită de continent mi-a rămas în suflet, am vrut s-o vadă și Antonia. Plus că voiam să o cer în căsătorie într-un anumit loc de pe insulă (la farul Cape Lefkada), ceea ce am și făcut de altfel.
Mișto la greci, aproape ca în anii precedenți, cu mici schimbări. Plajele relativ pline în septembrie, a fost o experiență nouă pentru mine, nu știu dacă o să o repet. E foarte greu să aștepți atâtea luni pentru concediu, de data asta a fost contextul de vină. Citeşte tot articolul
Zilele astea încerc să postez articole pe care voiam să le public de mult şi pe care n-am avut timp să le scriu. Mai subţire cu virusul, să ne clătim creierul şi cu altceva.
Am ajuns prima oară în Lefkada în 2014. Atunci am nimerit întâmplător la un restaurant extraordinar, aflat în vârful dealului (muntelui?), la vreo 600 de metri altitudine. Se numeşte Rachi şi e recunoscut pentru mâncarea bună şi o privelişte de zile mari. E poziţionat pe partea de vest a insulei, ceea ce înseamnă că poţi vedea un apus superb cam în orice zi de vară. Citeşte tot articolul
Partea bună (pentru mine) e că mi-am setat Out-of-office-ul şi am fugit puţin la greci, să stau la soare şi să citesc cărţi despre Sinatra.
Partea la fel de bună (pentru voi) e că am programat postări pentru fiecare zi până mă întorc.
Dacă vi se face dor de mine, nu sunaţi, ies eu din mare din când în când.
PS: Da, e gaşcă de onlineri/bloggeri. Nu, nu e campanie 🙂
Foto via
Gata, m-am întors. A fost foarte mişto. În mod total şocant, n-am fost nici primii şi nici ultimii români care aleg Lefkada. Nu, glumesc. Ştiam că e plin de români, dar poate că nu ne aşteptam ca una din 5 maşini să fie de Bucureşti. Am ars-o super turistic, am redescoperit tot ce era de redescoperit, am înconjurat insuliţa aia de vreo 20 de ori, am plâns când am luat benzină cu 7,65 lei şi m-am gândit la cât o să ajungă preţurile în .ro după alegerile din toamnă.
Sunt aproape sigur că anul viitor tot acolo merg, e fix ce trebuie. Cel mai mare zâmbet nu a fost după toate plajele alea absolut superbe, ci abia în ultima seară, când am descoperit în orăşelul Lefkada, pe o străduţă lăturalnică, un Havana Club la care dansau sârbi, greci, cubanezi şi câţiva nordici. International team 😛 Câteva poze aici.
Vestea bună e că plec în concediu. Vestea şi mai bună e că mi-am setat „out of office” pe mail pentru prima oară în istorie. Vestea cea mai bună e că am programat postări pentru fiecare zi până mă întorc, inclusiv recapitularea săptămânii. Am notat tot ce-a apărut până azi, dar dacă se întâmplă ceva notabil o să revin cu un update.
Ne vedem pe Instagram. Să fiţi cuminţi! Am tableta la mine, 2 gb de net, o să fiu cu ochii pe voi.
Foto: lefkada via shutterstock
