Am crescut într-o perioadă în care Cartier avea un distribuitor oficial în România, cu parfumerie pe Magheru și o bună vizibilitate de brand. Mătușa mea lucra la firma care a adus Cartier în România, așa că aveam acces la mostre pentru toate parfumurile lor. Era ceva fabulos pentru finalul anilor ’90 să poți testa un brand franțuzesc de primă mână.
Am învățat în anii ăia ce înseamnă un parfum fin, cât rămâne pe piele și cum trebuie să dea un miros subtil. Țin minte că am încercat și Pasha, plus alte branduri de la vremea respectivă, dar am rămas la Declaration de Cartier. Știu că mi se mai pusese pata și pe un Givenchy în sticluță cu capac vișiniu.
Ulterior am trecut prin multe parfumuri, de obicei primite. Unele mai bune, altele de duzină. Și asta în anii în care nu găseai parfumuri bărbătești la tot pasul, că nici malluri nu prea erau.
Acum cred că m-am stabilizat la două pe care le folosesc: acel Declaration de care am rămas lipit de pe la 12-13 ani și un Calvin Klein care are marele avantaj să fie la sticlă mică, de 50 ml și călătorește cu mine peste tot.
Nu știu dacă aș mai avea energia să caut un parfum nou, dacă te uiți după parfumuri de bărbați dai de mii de variante online. Au apărut atât de multe branduri încât mi se pare imposibil să alegi. Și nici dacă m-aș duce într-o parfumerie nu cred că aș avea răbdare să testez toate variantele posibile.
Poate că voi testa la un moment dat acel Givenchy roșu, chiar sunt curios cum mi se mai pare azi, 20 și ceva de ani mai târziu.
