Mi-a povestit un prieten despre abonamentul All you can fly de la WizzAir, habar n-aveam că există aşa ceva (dar nici nu sunt în targetul Wizz Air, am zburat cu ei o singură dată).
Se pare că abonamentul ăsta există din 2024, dar acum a fost relansat. Costă 500 de euro (iniţial era 600 de euro) şi poţi să zbori de oricâte ori vrei cu WizzAir, în anumite condiţii. Şi aici începe o listă lungă de condiţii.
Poţi să rezervi zborul doar cu 3 zile înainte de plecare, poţi să alegi doar locurile destinate programului All you can fly (care sunt puţine, pe principiul „ce mai rămâne nevândut în avion”). Dai o taxă de 10 euro pe segment şi zbori doar cu un rucsăcel.
Zborul de întoarcere trebuie luat tot cu 3 zile înainte, deci dacă faci un city break la Veneţia, de exemplu, în ziua în care pleci acolo trebuie să rezervi zborul de întoarcere. Dar există riscul să nu găseşti locuri. Ceea ce poate fi o oportunitate să zbori spre alte ţări. Să te duci din Italia în Spania, apoi la Germania, pe urmă în Anglia şi tot aşa.
Merge pentru digital nomads, merge pentru cei care pot stabili din scurt o călătorie. Dar ca să merite cu adevărat trebuie să zbori de cel puţin 7-8 ori pe parcursul unui an. La 5 zboruri ajungi la un cost de 120 de euro per bilet, ceea ce nu mi se pare vreo mare afacere. Cam atât este un bilet la British Airways către Londra, cu bagaj de cabină + rucsac sub scaun.
Abia la 8 zboruri scazi la 82 de euro pe bucată şi ajungi să simţi că ai făcut o afacere bună.
E clar că pachetul ăsta e destinat oamenilor care au un program super flexibil şi vor să ajute compania aeriană să-şi completeze locurile libere în avioane.








2 comentarii. Leave new
Well..
https://www.pymnts.com/cpi-posts/wizz-air-fined-500000-euros-over-misleading-all-you-can-fly-subscription/
https://www.rte.ie/news/business/2025/1114/1543943-wizz-air-fined-in-italy/
Subțire. din 1000 de abonamente și-au scos banii.