Pentru că lista cu recomandări de spectacole din Bucureşti a devenit virală pe Instagram (peste 30.000 de views şi vreo 20.000 de conturi la care a ajuns), am făcut şi o listă cu spectacole din ţară.
Nu sunt spectacole bune doar în Bucureşti, iar turismul cultural chiar există într-o mică măsură. De data asta am făcut o selecţie pe oraşe şi am mixat spectacole pe care le-am văzut cu spectacole pe care aş vrea să le văd.
Citind lista asta o să aveţi impresia că sunt un mare fan Radu Afrim.
Sibiu
Iona – Spectacolul lui Silviu Purcărete este o co-producţie cu Tokyo Metropolitan Theater, s-a jucat mai întâi în japoneză în România, a plecat prin turneu la Sofia, Budapesta şi prin ţară, apoi s-a dus la Tokyo. Iar acum, pe scena TNRS, se joacă în limba română, cu Adrian Matioc în rolul principal. Scenografia e top, viziunea lui Purcărete e foarte mişto, vă recomand să vedeţi spectacolul.
E doar sfârşitul lumii – Este un spectacol-instalaţie, care se joacă într-un spaţiu dintr-un mall. Eu l-am văzut în cadrul FNT, când s-a jucat undeva pe la Industria Bumbacului.
Lungul drum al zilei către noapte – O montare în regia lui Timofey Kulyabin, a fost și la FNT, Nicu Mihoc a primit și o grămadă de premii pentru interpretare.
Neasemuita poveste a lui Abdul Hossein Yemenitul şi a fugii lui în pustie (după 1001 de nopţi) – cel mai nou spectacol semnat de Silviu Purcărete. Încă nu l-am văzut nici eu, dar abia aștept.
Faust – l-am adăugat pentru cei care încă n-au ajuns să vadă Faustul de la Sibiu. Au trecut 18 ani și 300 de reprezentații, cam 120.000 de oameni care l-au văzut (după calculele mele). Mai avem până la 18 milioane.
Constanţa
Livada de vişini – cel mai nou spectacol semnat de Andrei Măjeri, cu scenografia semnată de Oana Micu şi coregrafia de Andrea Gavriliu. Sper să-l văd vara asta.
10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia – regia lui Gabriel Sandu se vede din plin aici. E foarte mult pe nostalgie, pe un ping-pong între anii ’80-’90-’00.
Seaside Stories – antologie de texte în regia lui Radu Afrim. E greu să nu-ţi placă măcar unul dintre tablourile de acolo.
Craiova
Ivanov – un spectacol care arată foarte bine, e regia lui Eugen Jebeleanu, aşa că mă aştept să nu fie neapărat o montare clasică.
Trilogia memoriei – am auzit multe lucruri bune despre spectacolul ăsta. Tot Radu Afrim.
Casa cu suricate – nu l-am văzut în FNT şi mi-a părut rău, tot în regia lui Radu Afrim este.
câine cu om. câine fără om. – probabil că este favoritul meu dintre spectacolele lui Radu Afrim. L-am văzut la FNT acum 2-3 ani şi m-a rupt.
Piatra Neamţ
Trei surori – un spectacol montat de Theodor-Cristian Popescu la Teatrul Tineretului, care a avut la un moment dat un boom remarcabil. Mi-ar plăcea să ajung să văd spectacolul ăsta.
Oradea
Un inamic al poporului – trupa de la Teatrul Regina Maria este foarte bună, dar nu i-am mai văzut de mult, acum văd că au acest text de Ibsen montat de Radu Iacoban.
Târgu Mureş
Ierbar – un spectacol excepţional din punct de vedere vizual, în regia lui Radu Afrim. N-am rezonat 100% cu spectacolul pentru că nu am trăit în scoala anilor ’80, dar mi s-a părut bun.
Brăila
Omul care aduce ploaia – un western în regia lui Andrei Huţuleac. Din poze pare promiţător.
Pescăruşul – piesa lui Cehov montată la Teatrul Maria Filloti din Brăila în regia lui Alex Bogdan, am înţeles că e genul de spectacol pentru care merită să faci un drum până acolo.
Timişoara
Romanian Psycho – un alt one man show cu Florin Piersic Jr., creat chiar de el. Presupun că e un alt tip de Freak Show.







