in Teatru

„La câţiva oameni distanţă de tine” (TNB)

Am o relație complicată cu spectacolele lui Radu Afrim. Unele îmi plac de mor, la altele mor de plictiseală. După cum vedeți, rezultatul invariabil e că nu supraviețuiesc după ce cade cortina.

La câțiva oameni distanță de tine” inaugurează o categorie nouă. E un spectacol de la care am ieșit cu mixed feelings.

Cred că e un spectacol care ne propune să ieșim din bulă, să vedem și alte lumi din jurul nostru.

Nu mi-a plăcut pentru că vrea să fie relatable pentru oamenii din Ardeal și parcă se străduiește prea mult. Accentele îmi sună a fi puse cu mâna. La Pădurea spânzuraților aveau sens, aici parcă nu mi-au plăcut aşa mult.

Mi-a plăcut încărcătura emoțională, cât de bine sunt transmise dramele pe care le trăiesc oamenii ăștia, unii dezrădăcinați, alții vicioși, cu toții încercați de viață.

Nu mi-au plăcut momentele amuzante, micile gaguri și interacțiuni cu publicul. Prea groase pentru gustul meu.

Culmea, am plecat de la spectacol cu o idee care m-a uimit. Ani la rând am auzit că „Afrim nu-i pentru toată lumea”. Însă în ultimii 3-4 ani, prin Pădurea Spânzuraților, prin Repetiție pentru o lume mai bună, Seaside Stories și acum, prin „La câțiva oameni distanță de tine”, vedem că Afrim a devenit pentru toată lumea.

Ce-i drept, regizorul din Beclean montează mai mult decât acum 10 ani. Aleargă prin toată ţara şi colaborează cu o mulţime de teatre pentru a spune diferite poveşti. Aşa că ajunge să fie pe gustul tuturor. Doar în 2023 a semnat 5 spectacole. Pe vremuri era o pasăre rară să vezi un spectacol de Afrim, adus de pe la Piatra Neamţ, Târgu Mureş sau Craiova. Acum are vreo 4 spectacole doar la Naţionalul bucureştean.

Chiar dacă a fost premieră, n-a fost chiar premieră, pentru că spectacolul ăsta a avut o serie de reprezentaţii prin ţară anul trecut. De-aia am şi mers aşa rapid, de obicei aştept să se mai „aşeze” spectacolul. 

Mi-au plăcut Natalia Călin şi Flavia Giurgiu, probabil pentru că sunt obişnuit cu Marius Manole după atâtea spectacole în care l-am văzut în ultimii ani. Chiar mi se pare că e suprasolicitat şi o să obosească la un moment dat. Joacă extrem de mult, e peste tot, seară de seară, cred că are şi mai multe spectacole pe zi. Nu înţeleg cum face faţă.

Mirela Oprişor a avut două roluri corecte, a doua parte mult mai bună decât prima, evident (pentru că joacă rol principal în partea a doua). Mi-a plăcut şi Ştefan Iancu în rolul băiatului abandonat de mamă în România, lângă un tată alcoolic. Neaşteptat de amuzant şi Marius Bodochi într-un rol comic de poliţist pensionat, chiar dacă în tuşe cam groase.

Un spectacol la care probabil că veţi râde, veţi avea motive să plângeţi şi veţi înţelege că suntem direct responsabili de apropierea dintre cel de lângă noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu