tnb

IN Recomandări

Am ajuns întâmplător la un tur ghidat al TNBului zilele trecute. Biblioteca TNB a găzduit un alt eveniment, iar oamenii de acolo s-au gândit că ar fi drăguţ şi acest tur prin punctele esenţiale ale clădirii.

Când s-a redeschis TNBul cred că mi-am propus să ajung la un astfel de tur, dar nu mi-a reuşit niciodată. Probabil că a fost foarte bine aşa, pentru că, în timpul ăsta, Ionuţ Corpaci şi-a perfecţionat discursul până în punctul în care a devenit un spectacol în sine. Citeşte tot articolul

IN Teatru

Unul dintre cei mai apreciaţi regizori din Europa a montat la Bucureşti, la Teatrul Naţional. Thomas Ostermeier a ales Hedda Gabler, un text al lui Henrik Ibsen, scris în 1890. Spectacolul este un eveniment în sine, nu se întâmplă prea des ca unul dintre cei mai mari regizori ai momentului să monteze la Bucureşti. E o ocazie uriaşă pentru actorii implicaţi în proiect.

Ostermeier e recunoscut pentru îndrăzneală, pentru modul în care aduce în epoca noastră diferite subiecte. Numai că la Bucureşti a montat un spectacol destul de „cuminte”. Foarte lipit de text, cu o simplificare necesară în privinţa personajelor, cu o schematizare a întregii poveşti. Dar fără inovaţii. Citeşte tot articolul

IN Teatru

Am o relație complicată cu spectacolele lui Radu Afrim. Unele îmi plac de mor, la altele mor de plictiseală. După cum vedeți, rezultatul invariabil e că nu supraviețuiesc după ce cade cortina.

La câțiva oameni distanță de tine” inaugurează o categorie nouă. E un spectacol de la care am ieșit cu mixed feelings.

Cred că e un spectacol care ne propune să ieșim din bulă, să vedem și alte lumi din jurul nostru. Citeşte tot articolul

IN Teatru

Am ajuns în weekend la Neguţătorul din Veneţia, cel mai nou spectacol de la TNB, probabil cea mai importantă premieră din această stagiune. Abia s-au jucat primele reprezentaţii, eu am ales una la matineu, sâmbătă de la ora 11:00. Am văzut aşa şi Pădurea Spânzuraţilor în iarnă şi mi s-a părut o idee bună, e foarte mişto să ieşi de la teatru sâmbătă la prânz şi să ai toată ziua la dispoziţie, să iei prânzul în oraş şi să te bucuri de ce-ţi mai oferă Bucureştiul.

Am ales reprezentaţia asta şi pentru că evit să merg chiar la primele programări ale unui spectacol, se mai întâmplă uneori bâlbe, nesincronizări (rar, dar se întâmplă), ideal e să dai timp spectacolului să se „aşeze” ca să nu rămâi cu o impresie greşită. Citeşte tot articolul

IN Teatru

O intamplare ciudata...foto Adi Bulboaca. 3

Săptămâna trecută am ajuns din nou la Teatrul Naţional, de data asta la Sala Pictura. Ocazia s-a ivit odată cu avanpremiera celui mai nou spectacol semnat Bobi Pricop, „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”. Emilian Oprea, Ana Ciontea, Rodica Ionescu, Carmen Ungureanu şi Ciprian Nicula – un nume despre care nu ştiam mare lucru. Am mers mai mult din curiozitate, îmi doream să-l văd pe Emilian Oprea pe scenă după ce m-a surprins în „De ce eu?„. Doar că de data asta surpriza a venit din altă parte. Citeşte tot articolul

IN Teatru


Foto via

Până anul trecut ajungeam destul de rar la teatru. Niciodată nu cumpăram bilete la timp, iar siteurile teatrelor din Bucureşti conţineau mult prea puţine informaţii.  Situaţia era destul de nasoală, pentru că teatrele mari aveau sălile pline, deci nu exista niciun interes pentru online. Banii şi aşa nu ajungeau pentru decoruri, salarii şi restul de cheltuieli. Excepţie a făcut întotdeauna Teatrul Masca, ei fiind însă un teatru de cartier.

Însă în ultimul an am văzut o deschidere tot mai mare a teatrelor faţă de online. Mai mulţi directori au căzut la pace cu Eventim astfel încât Bulandra, Teatrul Mic, Teatrul Foarte Mic, Masca şi Palatul Copiilor oferă bilete prin sistemul de ticketing online. Asta înseamnă că puteţi să cumpăraţi bilete la aceste teatre de pe site, din magazinele Vodafone, din Cărtureşti, Humanitas şi încă câteva locuri. Chiar şi online, puteţi rezerva acum biletele şi le puteţi plăti în 72 de ore cu ridicare din Mall Vitan, Plaza sau sediul din Strada Polonă. Sau vă pot veni acasă cu plata ramburs. Citeşte tot articolul

Meniu