Am ajuns în weekend la Neguţătorul din Veneţia, cel mai nou spectacol de la TNB, probabil cea mai importantă premieră din această stagiune. Abia s-au jucat primele reprezentaţii, eu am ales una la matineu, sâmbătă de la ora 11:00. Am văzut aşa şi Pădurea Spânzuraţilor în iarnă şi mi s-a părut o idee bună, e foarte mişto să ieşi de la teatru sâmbătă la prânz şi să ai toată ziua la dispoziţie, să iei prânzul în oraş şi să te bucuri de ce-ţi mai oferă Bucureştiul.

Am ales reprezentaţia asta şi pentru că evit să merg chiar la primele programări ale unui spectacol, se mai întâmplă uneori bâlbe, nesincronizări (rar, dar se întâmplă), ideal e să dai timp spectacolului să se “aşeze” ca să nu rămâi cu o impresie greşită.

Neguţătorul din Veneţia e o montare în regia bulgarului Alexander Morfov (apreciat pentru “Furtuna” de acum câţiva ani) cu o trupă foarte tânără de actori. Alexandru Potocean, Ada Galeş, Silviu Mircescu, Ciprian Nicula, Flavia Giurgiu şi alţii, alături de Richard Bovnoczki şi Ion Caramitru în rolurile celor doi neguţători rivali, Shylock şi Antonio.

E Shakespeare, la prima vedere nu e neapărat ceva sexy. Însă, spre surprinderea mea, mi s-a părut un spectacol cu un echilibru bun între clasic şi modern cât să nu o ia pe arătură. Câteva picături, câteva elemente de modernism, într-un decor clasic. N-am putut să nu mă gândesc la Al Pacino în timp ce-l urmăream pe Caramitru, cred că e şi ăsta un act de curaj, să te bagi la un asemenea rol după ce l-au făcut alţii bine de tot şi a mai rămas şi înregistrat pe peliculă. Pare că i-a ieşit un rol care aduce aminte uneori de Beligan în Take, Ianke şi Cadîr, iar alteori pare că se duce în caricatură de personaj.

Richard Bovnoczki e un Antonio care dă spaţiu celorlalte personaje. Mi-au mai plăcut Ada Galeş, Alexandru Potocean şi Silviu Mircescu, cred că Potocean nu primeşte suficientă atenţie de la regizorii de teatru şi film. Îmi place mult gaşca asta de actori tineri care fac roluri bune la TNB, mergeţi să vedeţi măcar Pădurea Spânzuraţilor şi O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii.

Per total Neguţătorul din Veneţia mi se pare un spectacol de văzut, n-o să vă plictisească, ba chiar o să vă surprindă pe alocuri. Nu e genul de spectacol de la care să ieşi răvăşit, dar nici nu cred că şi-a propus cineva asta. Aduce în discuţie tema anti-semitismului într-un moment în care ne pricepem din ce în ce mai bine să discriminăm pe tot felul de criterii. N-aş zice că e un spectacol despre evrei şi creştini, ci e despre oamenii care îi urăsc pe semenii lor.

Neguţătorul din Veneţia se mai joacă pe 13 octombrie şi apoi toată stagiunea.