Nu există plagă mai dăunătoare în societatea modernă decât „băiatul bun”. Îl ştiţi, e specia aia de tip care nu se remarcă prin absolut nimic, dar care, cumva, ajunge să fie tolerat de toată lumea. Băiatul bun nu e nici amuzant, nici super smart, n-are vreun talent sau vreo opinie bine conturată. Are doar două calităţi: e acolo şi nu supără pe nimeni. Şi chiar dacă nu contribuie cu nimic la dezvoltarea societăţii, lumea îl tolerează, că puţin balast n-a omorât pe nimeni, nu? Oh, ba da!
Singurul motiv pentru care sunt băgaţi în seamă e bunătatea dusă la extrem, capacitatea de a da din cap aprobator fără să supere pe cineva şi, în general, un pozitivism tâmp.
Dacă aveţi vreun „băiat bun” prin preajmă, e momentul să îl puneţi să citească o carte. Sau să devină bun la ceva.