Aseară a fost petrecerea aniversară a Stelei. Printre alţii, au participat Lăcătuş şi Tudorel Stoica. Unul dintre ei a fost căpitanul generaţiei ’86 (dar a lipsit în finală), celălalt a transformat un penalty. Uitându-mă pe materialele video de la eveniment mi-am dat seama de două lucruri: 1. Memoria oamenilor e scurtă şi 2. Înflăcărarea este răsplătită cu dragoste.
Cred că Tudorel Stoica poate fi asemănat cu Steven Gerrard. A fost 7 ani căpitanul Stelei, s-a retras în 1991 iar de atunci a apărut rar în faţa televizoarelor. Are 369 de meciuri la Steaua, fiind deţinătorul recordului de apariţii în tricoul roş-albastru. Bonus, are şi 34 de goluri.
De ce avem Old no.7 şi nu avem Old no. 5? Pentru că memoria colectivă e de scurtă durată. În plus, Tudorel Stoica nu era aşa rău. Agresivitatea însemna determinare şi nimic mai mult. Nu avea răutatea aia care îl caracterizează pe Lăcătuş. Pe când Lăcătuş… cine mai ştie episodul Adreleanu?
Oricum, generaţia nouă a crescut cu Mirel Rădoi şi poate că în câţiva ani (mai ales dacă se întoarce la Steaua) el o să fie marele idol al tribunelor.
