11 zile. Atât ne-a luat să organizăm Absolvirea Comunicatorilor.
Sâmbătă, 22 mai, m-am gândit că ar fi mişto să absolvim în stil mare. A doua zi închegam o prezentare pe care o trimiteam câtorva colegi (ca la pitch), încercând totuşi să fiu discret.
Vreo 14 oameni s-au implicat activ în toată nebunia asta. Câţiva au dus greul. Au fost 2 săptămâni în care eu am făcut 3 PPTuri, am adunat poze, am vorbit la telefon. Doamne, cât am vorbit la telefon. La un calcul rapid mi-au ieşit 8 ore vorbite cu Carmen în ultimele 11 zile. Fără ajutorul ei n-ar fi ieşit nimic, pentru că mă consultam non-stop cu ea. Chit că era ora 2 sau ora 15:00, auzeam invariabil Da, Alex.
Supracontrolu’ era clar Adi, care a avut nevoie de extra info pentru orice foaie care s-a plimbat dintr-un loc în altul.
Aproape 400 de fani pe /Absolvirea, un hashtag care a avut câteva sute de rezultate, o sală plină (ne făceam griji la un moment dat că e prea plină) şi zâmbete pe chipurile tuturor (senzaţia e priceless).
N-a ieşit perfect. De exemplu, am stabilit că vom începe la 14:05 no matter what. Am început la 14:10, deci plecam cu o întârziere de 5 minute. Din fericire, am încheiat la 17:08, deci în afară de cele 5 minute programate, am recuperat pe parcurs şi am încheiat cu 3 minute întârziere. Mi se pare fabulos. Dacă aş organiza toată viaţa evenimente care să aibă doar 3 minute întârziere, aş fi cel mai tare organizator :))
Nu pot să închei fără să-i mulţumesc lui Adrian Ciubotaru. Speechul meu a fost construit după modelul celor 3 ani de facultate, deci mulţumirile nu aveau loc. Dar acum nu pot sa nu devin puţin emo. Nu mă aşteptam ca Adi să evoce momentul Soup Nights de la Street Delivery. Mai ales că prima noastră conversaţie live a fost ceva de genul:
– Ah, tu eşti Hoinaru… (ăla care s-a dat deştept pe Twitter şi m-a criticat – asta Adi n-a mai zis…dar acolo bătea :)) )
– Da!
Eh şi 1 an mai târziu a reuşit să spună despre mine ceva care s-o impresioneze până şi pe şefa catedrei noastre, Rogo 🙂 Ba mai mult, a făcut-o pe Rogo să se ridice şi să-l felicite, ceea ce e WOW. De asta zic, Ciubotarule, eşti mare. Mulţumim
(mamă, ce egoist sunt)
Nici nu mai ştiu cui să mulţumesc mai repede. KorineiMS care a tras de oameni, Ioanei care era în plină lansare de agenţie şi a stat să facă şi diferite taskuri pentru absolvire, Mădălinei, lui DPD – care a montat la greu, Luciei sau Ancăi care mi-au luat de pe cap nişte lucruri esenţiale…
Băi mi-aţi adus un zâmbet tâmp pe faţă şi vă mulţumesc pentru asta. Mă duc să văd pe unde petrec în noaptea asta. Aproape am scăpat de şefia de an! Aproape :))
Vă las cu melodia Promoţiei CRP Litere 2010.
PS: Ce să mai zic, avem SUPER PROMOŢIE (unde aţi mai văzut două şefe de promoţie? 😛 ) Îmi frec palmele gândindu-mă că peste câţiva ani toţi ăştia care au absolvit vor fi mari şefi prin agenţii şi o să le cer favoruri cu replica Nu-l ajuţi tu pe şeful de an? :))
11 comentarii. Leave new
Aoleu, tu ai fost seful de an? De-aia merg toate prost in tara asta :))
Hai sa va fie de bine, bag seama ca v-ati dixtrat bine azi 🙂
smash mouth…asta a fost piesa balului organizat de clasa mea in liceu…ma leaga si mai multe amintiri acum de piesa asta…dar nu-mi vine sa plang :))…a fost foarte dragut azi. va multumesc tuturor ca ati fost colegii mei 3 ani de zile, chiar daca nu prea ne-am vazut…suntem toti niste frumosi 😛 va pup si va iubesc pe toti
ma bucur mult ca am putut pune si eu un sfert de umar la za greit ivent 🙂 mi-ar fi placut sa se poata mai mult 🙂
zambetul tamp nu este numai pe fatzaul tau! :))
da da, si eu am zambetul! :))
am inceput in forta, ne-am razvratit cat am putut si am terminat in stil caracteristic. me-mo-ra-bil.
good job noua 😀
[…] fost onorat şi emoţionat să fiu invitat de către Carmen Rusu și Alex Ciucă (pe care i-am cunoscut anul trecut la Soup Nights) să prezint – la festivitatea de absolvire […]
[…] ca au experienta si discernamant), la colegele mele Ioana si Corina (pentru ca o merita), la Hoinaru (pentru ca e proaspat absolvent si trebuie sa aiba o parere intemeiata). A, normal, asteptam un […]
[…] absolvit. Am dat licenţa. Unii din noi au luat-o, alţii o mai dau şi în februarie. Cu sau fără […]
[…] astea 400 de posturi rămân pentru posteritate Ermeticele, trei hashtaguri drăguţe (1, 2, 3), un post cu aromă interbelică, discursul de la încheierea facultăţii, experimentul de […]
[…] La ce eveniment din viaţa ta ai fost cel mai emoţionat/a? Recent la Absolvire. În general nu cred în valoarea absolută a lucrurilor, cred în trecutul apropiat. Am avut mari […]
asa sotule, sa nu dai link. vezi tu mancare calda!
nici nu erai pe PunctRO la momentul respectiv 😛