What's next?

Am absolvit. Am dat licenţa. Unii din noi au luat-o, alţii o mai dau şi în februarie. Cu sau fără diplomă (chiar nu schimbă prea mult lucrurile diploma aia), ne îndreptăm spre partea cea mai lungă şi neplăcută a vieţii: munca. Până la urmă om face şi un master, doar-doar mai tragem de timp. Eh şi se termină şi ăla. Vine momentul să ne angajăm. Unde? Hai să zicem că avem experienţă toţi. Hai să zicem că vreo 30-40 au deja joburi (în domeniu chiar).

Rămân peste 100 de comunicatori care îşi caută de muncă. Şi aici vine surpriza numărul 1: statul nu mai angajează, s-au blocat foarte multe posturi.  Deci rămâne domeniul privat. Şi aici avem altă surpriză: nici la privat nu se angajează aşa mult. Din start e clar că nu e loc pentru toată lumea.

ŞOC! Sunt o grămadă de oameni care au absolvit în anii anteriori şi îşi caută de lucru.

EXCLUSIV! Nu suntem singura facultate de comunicare. Dacă luăm în calcul şi SNSPA-ul, avem 2-300 de comunicatori şomeri. Nu spun piarişti că s-ar restrânge aria de acoperire.

Ştiu că acum un an parcă a fost generaţia aia dublă. Prima de Bologna, ultima de 4 ani. Şi îi plângeam, că erau de două ori mai mulţi şi acelaşi număr de posturi disponibile. Mă gândeam că ei au prins cea mai nasoală generaţie. De fapt, noi suntem cea mai năpăstuită generaţie de până acum. Şi probabil următoarea o s-o ducă mai rău şi mai rău.

La un eveniment desfăşurat acum câteva săptămâni, toată lumea discuta despre schimbarea jobului, despre nesiguranţa zilei de mâine.. şi alte subiecte d-astea amuzante.

Deci e cam naşpa situaţia. Evident, ăştia mai răsăriţi se vor descurca.

Până atunci, sunt gata în orice moment să recomand câţiva dintre colegii mei de generaţie.

Mie îmi place programul ăsta de full-time blogger, plus că vreau să mai copilăresc puţin. Totuşi, dacă vrea cineva să-mi facă vreo ofertă de nerefuzat, le aştept – măcar pentru palmares.

So… any hot jobs for my kids?

*să se consemneze că nu percep taxă de head hunting. Încă. 😛