Niciodata nu i-am apreciat pe cei care se plangeau in gura mare de cat de naspa li se pare lor tara asta. Si mereu am considerat ca baietii astia trebuie sa aplice metoda „ia calu meu si du-te” parasind tara rapid. In acelasi timp, i-am compatimit pe naivii plini de elan care inca mai cred in valorile nationale, mos craciun si salvarea patriei.
Probabil ca in fapt tara asta nici nu provoaca sila, dar nici nu starneste pasiuni. O adunatura de pasivi o populeaza de ceva vreme si chestia asta nu pare sa se schimbe.
Dar.
Cand vezi cum reactioneaza poporu asta in anumite momente, cand vezi care sunt valorile dupa care se ghideaza, cand vezi ca toate perceptiile sunt fucked up si mai ales cand vezi ca tot ce e mult e furat incepe sa ti se faca sila.
Mi-e sila de profesionistii de carton, mi-e sila de mediocritatea in care ne scaldam, mi-e sila de neputinta asumata, mi-e sila de prostie, lene si delasare, mi-e sila de oamenii din tara asta si cel mai grav e ca starea asta e cronica.
De cand m-am prins care e treaba am vrut sa plec. Ulterior m-am gandit ca pot trai aici facand abstractie de toate mizeriile. Nu pot. Mai ales cand sunt o gramada de oameni care se complac in situatie, care se ghideaza dupa mase, care se plafoneaza.
