Dacă comparăm cu anii 2000 (mi-e frică să merg mai în spate, în vremurile de tristă amintire de după Revoluţie), putem să ne dăm seama foarte uşor că trăim mai bine. Casele sunt mai mari (unele) şi mai bine utilate, hainele pe care le purtăm sunt de calitate mai bună (din nou, unele), televizoarele sunt mai mari (toate, fără excepţie), avem maşini mai dotate şi mai capabile. O ducem mai bine, asta e clar.
Însă mai e un alt tip de bogăţie, pe care poate că nu-l băgăm în seamă, dar care ne duce standardul de viaţă la un alt nivel, un pic mai aproape de Vest. Clasa de mijloc, în special cea urbană, a început să se mai preocupe de sănătate şi de familie.
Analize periodice, medicină de prevenţie, vizite la stomatolog şi aparate dentare. Astea sunt tot lucruri care vin dintr-o prosperitate financiară. Sigur că e o normalitate în ţările dezvoltate, dar noi suntem încă în curs de dezvoltare. Ne-am luat întâi maşini mai frumoase, televizoare mai mari, am fost în city-breakuri, acum a mai rămas şi de o mamografie sau de un detartraj.
Pe lângă asta, văd tot mai des oameni care îşi scot părinţii prin lume. Îi mai plimbă prin vreo vacanţă, îi scot din monotonie. La fel cum sunt oameni care preferă să îşi investească câştigurile în şcoli private pentru copii. Fără să aibă parte de venituri uriaşe, oamenii ăştia mizează pe educaţie.
Sigur că este o bulă şi că avem în continuare oameni care nu ies cu anii din cartierul în care locuiesc. Dar în urmă cu 15-20 de ani aşa era toată populaţia ţării. De-atunci lucrurile s-au mai nuanţat puţin. Iar toate aceste „bonusuri” ne dau speranţe că am putea ajunge la nişte vieţi similare cu cele pe care le au oamenii din Vest. Numai că până atunci ei, probabil, vor fi renunţat la 1-2 zile de lucru pe săptămână.
3 comentarii. Leave new
Iata un alt punct de vedere: inainte oamenii aveau asteptari putine, cheltuieli mici. Asta facea sa fie multumiti cu cat castigau, copiii se jucau in fata blocului cu o minge. Parintii ieseau si ei la o poveste tot pe banci in fata blocului, ca toti terminau la 3-4 serviciul. Simteau vreunii nevoia de televizor triplu in dimensiune? Simteau vreunii lipsa mall-ului? Nu.
Ce se intampla acum? Pai acum se intampla ceva extrem de evident – se toarna peste noi mii de feluri de a cheltui bani, cu promisiunea ca asta ne va face sa ne simtim bine. Dar stai ca noi ne simteam bine si inainte de toate mizeriile astea. Suntem bombardati cu tot felul de oferte si posibilitati, care toate in mod evident necesita foarte multi bani. Initial erau chestii fara de care puteam trai linistiti, dar acum nu mai poti trai linistit fara sa devii victima tuturor acestor posibilitati pentru ca ai fi paria societatii. Doar ca pentru ele e nevoie de bani multi, deci e nevoie sa facem ceva sa castigam banii aia multi. Nu mai merge sa castigi putin si sa fii multumit cu aia.
Consecinta e goana dementa dupa bani. Angajatii stau peste program, isi distrug sanatatea sa bage cat mai mult sa castige cat mai mult. Care au afaceri proprii la fel trag poate si mai mult, tot in detrimentul sanatatii si al familiei – ca nu mai exista nici macar visul sa vii acasa la 3 – 4 si apoi pana seara sa stai cu familia.
Care nu pot castiga legal bani…fac tot felul de ilegalitati si isi risca vietile si libertatile, sunt dispusi oricand sa ii fure pe altii doar sa faca si ei bani multi pentru a-i da pe toate cele.
Hai sa tragem linie. In mod real, uman…oare suntem mai ok acum? Concluzia mea evidenta si clara este ca NU. Tot mai des auzi pe unii si altii ca merg la psiholog, ca fac terapie etc. Asta de bine ce ne face societatea in care suntem.
Dar poate au altii alte pareri si li se pare ok sa isi dea sanatatea si familia, linistea…pe bani, telefoane, televizoare, masini, casoaie imense sau apartamente cumparate in rate pe 30 de ani, vacante unde oricum stau pe telefon etc. Cati oameni fericiti si zambitori vedeti in masinile alea de zeci sau sute de mii de euro? Exact. La ce ajuta toate astea, in afara de a sustine sistemul asta dement de consum?
„Era mai bine pe vremea aia, ne dădea statul casă.” Fix din registrul ăla e acest comentariu.
Mâncam margarină pe pâine, beam sifon și TEC, dar era bine că stăteau oamenii în fața blocului să discute.
Eu nu regret o clipă vremurile alea, anii ’90 au fost crunți. Oribili pentru societatea românească. Ah, că eram noi tineri și părea totul frumos, da, sigur.
Se poate sa nu fi fost eu clar in exprimare. Ideea nu e ca vrea cineva sa manance margarina, ci faptul ca vremurile astea noi ne-au adus pe langa posibilitatea de a manca unt (majoritatea de o calitate indoielnica, la fel cum e calitatea majoritatii produselor de pe piata) si alte 1000 de nenorociri asupra psihicului si chiar fizicului nostru. Intelegi ideea? Sigur ca cu mirajul asta al abundentei suntem cu totii drogati, ca asta e directia…iata aceasta lume minunata in care poti sa iti CUMPERI orice, gata cu margarina…iata untul si miere dar la niste preturi imense. Suntem ca intr-un film utopic, dar fara sa ne dam seama ca suntem in el. Bifam toate punctajele unei utopii perfect aberante, dar ne simtim totusi bine in ea si o numim normalitate.
Oare cum am ajuns sa acceptam atat de senini ca in mod automat daca vrem sa nu mai mancam margarina si sa bem sifon…pretul platit trebuie sa fie distrugerea vietilor, abonament la psiholog, timp spre zero impreuna cu familia etc? Pe bune…bizar rau.