Am testat ramenul de la Ni Shibo

La finalul anului trecut cineva a ascultat rugile bucureștenilor și a deschis un nou local cu ramen. În contextul în care prinzi extrem de greu loc la Papila, e cam aiurea că nu ai unde să mănânci un ramen bun când ți se face poftă (știu, first world problems; o să mă bucur cât mai avem astfel de probleme).

Ni shibo înseamnă Doi Grași, sau cel puțin așa ne-a spus unul dintre tipii cool care servesc acolo. Pe Google Translate am văzut ”2 grains”, însă logo-ul are 2 luptători de sumo, așa că o fi un sens figurat.

Restaurantul e pe strada Mendeleev nr. 8, adică lângă Piața Romană. Dacă vreți un punct de reper, e undeva între Shaormeria La Băiatu și Trattoria Don Vito. Nu se fac rezervări, însă programul e de luni până duminică de la 12:00 la 22:00. Am înțeles că în weekend este foarte complicat să prinzi loc, așa că am fost într-o zi de marți, la final de program. Chiar și la ora aia erau puține locuri disponibile.

Au startere, ramen, desert și băuturi. Noi am testat doar ramenul, dar vom reveni cu siguranţă, aşa că sunt şanse să încercăm şi alte lucruri. Fără să fiu vreun cunoscător, am învăţat să apreciez un ramen bun, iar Ni Shibo mi se pare că are multe de oferit.

Cum e ramenul de la Ni Shibo?

Pe scurt, aş zice că este bun, spre foarte bun. 

Eu am ales un Miso Ramen, cu supă miso, cu două bucăţi de friptură de porc, cu porumb, varză napa, cu muguri de fasole, cu două jumătăţi de ou marinat. Supa a fost excelentă. Un gust plin, aromat, care a ridicat mult nota generală a ramenului. Restul ingredientelor au fost bune, dar nu memorabile. Mie îmi place un gust complex, cu ingrediente care să te surprindă şi care să ofere ceva în plus impresiei generale. Cam cum au cei de la Papila. De altfel, cel mai bun Ramen pe care l-am mâncat până acum este în Bruxelles, într-un local care se cheamă Yummy Bowl (#recomand), şi pot să spun că m-a surprins cu bogăţia de arome pe tot parcursul mesei. Să poţi să bagi într-un singur preparat atâtea gusturi e chiar ceva spectaculos.

Miso Ramenul de la Ni Shibo nu e chiar aşa, aş zice că este un ramen corect, destul de cuminte. E bun, memorabil prin gustul supei (în engleză e broth, care nu e chiar echivalentul supei, dar înţelegeţi voi) şi cam atât. 

Însă mult mai bun este Tan Tan Ramen, pe care l-a ales Antonia. Este varianta vegetariană, care conţine supă de legume, lapte de migdale, sos tantan (cu nuci, susan, soia, unt de arahide, caju şi sos de roşii), sparanghel, ulei chilli şi tăiţei. În loc de ou are o roşie cherry fără pieliţă. Eh, da. Ăsta chiar este altceva. Excelent gustul, uşor picant, dar deloc deranjant pentru cineva care nu mănâncă picant (aşa cum e cazul meu). Deşi am luat doar vreo două guri, mi s-a părut că nici ăsta nu e genul de ramen care să te surprindă cu ce mai găseşti pri farfurie. Şi cu toate astea cred că e următorul pe lista mea când mai ajungem la Ni Shibo.

Aş mai vrea să încerc şi ramenul Seabream, care are scoici, icre, plătică de mare şi o supă de peşte, desigur. Şi desertul arăta foarte bine, l-am văzut la cineva care mânca lângă noi.

Preţurile sunt apropiate de cele de la Papila, 65 de lei ramenul cu porc, 60 de lei cel vegetarian. Am mai luat o apă mare şi am plătit 147 de lei pentru o masă foarte bună în oraş. Foarte bine pentru vremurile astea!

Dacă ar fi să aleg eu între Papila şi Ni Shibo, probabil că aş merge pe Papila, în timp ce Antonia ar prefera ramenul Ni Shibo, care este mai straight forward (aş traduce „simplu”, dar sună de parcă aş vrea să spun că e „banal”, şi nu-i cazul aici). Oricum, la Papila prinzi loc doar cu incantaţii, în timp ce Ni Shibo e destul de accesibil, mai ales în timpul săptămânii.