Am ajuns aseară la TNB la premiera spectacolului Despre oameni, doctori și rinoceri de Claudiu Goga după Arthur Schnitzler. Textul „Profesorul Bernhardi” scris de Schnitzler în 1912 a mai fost montat recent şi la Teatrul Nottara de regizorul Andrei Şerban, într-o variantă după Robert Icke în care am înţeles că străluceşte Andreea Grămoşteanu. Încă n-am ajuns la acel spectacol pentru că nu sunt un mare fan al reinterpretărilor lui Icke, deşi britanicul de doar 39 de ani e super apreciat în lumea teatrului.
Claudiu Goga e mai aproape de textul clasic, dar aduce destul de mult povestea în zilele noastre. Şi are norocul unei distribuţii foarte bune, trupa de la TNB e extrem de ofertantă şi cred că orice regizor îşi doreşte să lucreze măcar o dată cu actorii de acolo.
Mihai Călin joacă rolul principal, profesorul Bernhardi, şi cred că face unul dintre cele mai bune roluri din carieră. A ajuns la un nivel în care joacă cu o naturaleţe pe care am mai văzut-o pe vremuri la Caramitru (probabil că nu va aprecia comparaţia) sau Şerban Ionescu.
Mirela Oprişor şi Ofelia Popii sunt foarte bune, le-aş pune la egalitate, deşi au roluri foarte diferite, la poluri opuse. Mi-a mai plăcut şi Richard Bovnoczki, dar mi se pare că devine plictisitor să fie distribuit în roluri pe acelaşi tipar. Mult mai mult am apreciat rolul din Procesul lui Eichmann, în care încearcă să convingă procurorii evrei că n-a avut nicio vină pentru crimele Holocaustului.
Pe parcursul spectacolului ies în evidenţă şi Ada Galeş, Alexandru Potocean, Medeea Marinescu, Dana Dogaru, însă eu am rezonat cel mai mult cu Mihai Călin şi cu tandemul Oprişor-Popii.
La regie am mixed feelings, până la urmă regizorul selectează şi adaptează textul (şi o face excelent), dar modul în care e pus în scenă mi s-a părut obositor. Prea multe cut-uri, prea multe schimbări de decor. Înţeleg că povestea are nevoie de tot felul de detalii care trebuie subliniate, dar sunt convins că existau şi variante mai bune. Nici cu scenografia nu pot să spun că am rezonat. Am înţeles direcţia (mai ales cu decorul ce se voia a fi neutru şi uşor de adaptat de la o scenă la alta) dar mă aşteptam la mai mult de la TNB, un teatru care are totuşi resurse mari.
Per total e un spectacol pe care m-am bucurat să-l văd până la final, l-aş revedea oricând ca spectacol lectură. Foarte, foarte bun textul, extrem de actual. E genul de text pe care ai vrea să-l urmăreşti cu pixul în mână, ca să notezi diferite replici.
Ca să nu mai spun că s-a potrivit cu rinocerii din sală, despre care am scris pe Facebook.
