Eşti un mascul feroce. Vreau să lămurim asta de la început, ca să nu ai impresia că îţi pune cineva la îndoială calităţile. Totuşi, mai important este să fii un domn.
Tata nu prea înjura de faţă cu noi când eram mic. Şi nu pentru că nu ştia să înjure (v-am spus, a crescut în Ferentari), ci pentru că aşa considera că e normal. Când am mai crescut, a început să se ferească mai puţin de mine şi mai mult de mama.
Vorbesc despre înjurăturile alea care în mod normal îţi scapă. La volan, la nervi, la o ratare a naţionalei. Şi care de fapt n-ar trebui să-ţi scape. Măcar atunci când eşti cu doamna lângă tine. Pentru că te vei obişnui să înjuri de faţă cu ea fără nicio jenă şi la un moment dat vei face un copil. Care va deveni şi el un gherţoi injurios, la fel ca tatăl lui.
Voi ce faceţi? Înjuraţi de faţă cu doamna? Şi dacă da, când aveţi de gând să scăpaţi de acest obicei?







7 comentarii. Leave new
Numai in trafic.
PS: se pun si injuraturile injurate în gând?
Nu, alea in gand nu se pun.
Nu. In cazul in care ti-a scapat iti ceri scuze si incerci sa nu repeti.
semnat: educatia de acasa
Cand voi renunta la sofat pt ca atunci dau liber cuvintelor poetice. Prefer sa refulez in loc sa ne omor cu zile. Si sa-l vad eu pe budistul care sta calm in orice situatie in trafic.
Am scris mai sus ca alea din trafic nu prea se pun 😛 In rest?
In rest cand dau stiri cu cresterea economica, aaa a taxelor vroiam sa zic, cand creste euro si cand rds imi zice ca n-au cum sa imi preia o sesizare prin tel, ca tre sa merg sa scriu de mana.
Vorbesc la fel de fata cu domnisoara de langa mine, de fata cu mama sau cu oricine care-mi este apropiat. Insa nu folosesc niciodata cuvintele cele mai urate, adica alea doo sexe si actul dintre ele.