Eram într-un magazin de produse tradiţionale şi am surprins o discuţie între vânzătoare şi un tip la vreo 30 de ani. Luase un coş plin de chestii şi se uita la un lapte la pungă de plastic, de-alea de care cumpăram acum 25 de ani de la piaţă.

– Să ştiţi că e lapte bun, adevărat! Nu e vreun Zuzu sau ce se mai găseşte acum în comerţ…

Ăsta a fost argumentul de vânzare al doamnei de la tejghea. De parcă ei nu făceau tot comerţ.

Dar primul meu gând a fost „Stai aşa, ce are laptele Zuzu?”. Şi mi-am dat seama că ei făceau distincţia între laptele pasteurizat şi cel nepasteurizat, direct de la vacă, ajuns cu o procesare minimă.

Am prins şi eu uneori lapte de-ăla gras, care avea ditamai caimacul, pe care îl fierbeai înainte să-l bei. Dar asta a fost o perioadă destul de scurtă. Rude la ţară nu aveam (ok, se găseau nişte rude îndepărtate pe lângă Bucureşti, dar nu ţineam legătura şi clar nu aveam acces la produse de la ei), nu erau magazine cu produse tradiţionale, iar pe vremea aia sibienii încă erau la Sibiu, nu vindeau brânză şi slană în orice piaţă din Bucureşti.

Aşa că eu nu prea regret multe produse „ca pe vremuri” pentru că gustul e cam acelaşi cu cel de când eram mic. Pâinea? Am prins fabricile Plevna şi Spicul, dar piaţa era deja inundată de pâinea „turcească”, uşoară ca un fulg, aproape goală pe dinăuntru, din care nici nu te săturai la o masă. 

Puiul nu era mult diferit faţă de cel de acum, tot crescut în ferme şi umplut cu apă. Porcul la fel, o carne mult mai „light” decât aia de ţară.

Suc? Frutti Fresh până când am mai crescut. 

În anii ăia tulburi de tranziţie ţin minte că mai mâncam şi margarină cu gem, Africana era baza înainte de ciocolate mai fine, n-am fost străin de parizer sau cremwurşti. 

Partea bună e că acum nu strâmb din nas când dau de produsele astea, chiar dacă ştiu să le apreciez şi pe cele de la ţărani.

2 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu