Casual stuff

IN Casual stuff

Am mers cu tramvaiul 5. Aveam de ajuns la Promenada de la Maison Créative, într-un timp relativ scurt și la o oră complicată. Așa că am luat mașina până la intersecția Ștefan cel Mare cu Barbu Văcărescu, am găsit un loc de parcare pe acolo și am testat tramvaiul 5. Dacă ar fi mers pe traseul original, puteam să iau tramvaiul 5 direct de la Piața Galați, un drum de 5-6 minute pe jos de la Maison. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Chiar dacă e doar o soluție temporară, trebuie să admit că m-a surprins cât de repede s-au rezolvat multe dintre gropile apărute iarna asta prin București.

Era absolut groaznică situația, dar s-au astupat multe dintre gropile din jurul liniilor de tramvai, plus cele mai multe gropi apărute iarna asta. Ba chiar s-au remediat și unele gropi vechi, pe care nici n-aveai loc să le eviți. Era una pe strada Mântuleasa pe care o luam cam 50% din timp pentru că erau mașini parcate stânga-dreapta și nu prea aveai cum s-o eviți. Acum au astupat-o. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Dacia a anunţat că va concedia 1200 de angajaţi. Vor fi mai întâi plecările voluntare, apoi se va ajunge şi la disponibilizări dacă nu pleacă suficienţi oameni. 

Cheia e aici, zic eu:

„E o reajustare practic a producției, noi am lucrat și în trei schimburi destul de mult. Acum va trebui să vedem în funcție de cerere.

Cât de realist mai este lucrul în trei schimburi în Europa lui 2026? Şi mă refer aici la domenii în care nu eşti obligat să lucrezi în trei ture. Nu vorbim aici de spitale, de hoteluri, de poliţie etc. Sau de domenii de producţie precum cel petrolier, în care nu prea merge să opreşti producţia şi s-o iei de la capăt dimineaţa (din câte ştiu eu). Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Pe pagina de Facebook a asociației ARCEN a apărut un proiect numit Amzei District 2030, un plan de ”regenerare urbană” care presupune, pe scurt, pietonalizarea străzilor din jurul casei Mița Biciclista (care e un bistro cu spațiu de evenimente și cu niște expoziții). Nu intru în detalii aici, am aflat suficiente despre owneri, administratori și scopul locului încât să-mi găsesc alte drumuri prin oraș. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

A trecut un an şi jumătate de când port zi de zi Garmin Forerunner 965. Cred că l-am dat jos de cel mult 35 de ori (atât am calculat că ar fi fost numărul de încărcări, nu le-am notat). Am mai purtat şi alte ceasuri la câte un eveniment, dar cred că număr pe degetele de la o mână situaţiile astea. De fapt, cred că asta e singura problemă pe care o am cu ceasul ăsta Garmin: m-a făcut să-mi neglijez mica colecţie de ceasuri, care chiar îmi plac. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Am descoperit întâmplător Yummy Asia House, un magazin cu produse asiatice, în special ingrediente și mâncare ambalată. Este la Piața Romană, chiar la coloane, în semi-cerc, într-un spațiu în care nu-mi amintesc ce era pe vremuri. Pare să se fi deschis acum 1 an (din ce am văzut pe un cont abandonat de Instagram). Au ceva trafic datorită poziționării, dar cred că i-ar ajuta dacă ar ști mai multă lume de ei.

Magazinul este cel mai mare pe care l-am văzut eu exclusiv cu produse asiatice. Au acolo de toate, de la chipsuri în ediții din Asia (cu tot felul de condimente non-europene), ramen la cutie, ciuperci shitake deshidratate, linte, fasole, nuci, foi de bambus, sucuri și beri asiatice. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

A fost finala Eurovision și am urmărit puțin subiectul pentru că eram curios dacă o să câștige Monica Odagiu cu piesa despre care am scris deja, ”Fereastră pentru un orb”. 

Nu credeam că are șanse reale, mi se pare că piesa nu e neapărat potrivită pentru Eurovision. E în limba română, este mai mult la sentiment, la concursul ăla se caută altceva. Citeşte tot articolul

Meniu