Am început să ne uităm la Scrubs (pe Disney+), sitcomul despre nişte stagiari dintr-un spital american. A rulat între 2001 şi 2010, iar acum are parte de un reboot cu o mare parte din actorii principali din primele 9 sezoane. Chiar săptămâna asta începe, dar noi am început să-l vizionăm din întâmplare, pentru că voiam ceva lejer, de vizionat la masă pe Google Nest Hub Max.
Serialul e chiar simpatic, mai râzi la o poantă, te mai miri de cum arăta lumea acum 20 de ani. E suficient de bun încât am căutat dacă a luat ceva premii la Emmy. Şi cu ocazia asta am descoperit că a avut foarte multe nominalizări dar a pierdut pentru că erau anii în care se difuzau în acelaşi timp Monk şi The Office (US). Cum să câştigi în faţa lui Tony Shalhoub şi a lui Steve Carell? Citeşte tot articolul
















