Tot mai multă lume se mută la vilă prin apropierea oraşului. Celebra casă pe pământ cu plata pe lună. Mai exact, la cum au crescut dobânzile, cu plata de două ori pe lună.
În afară de cei deştepţi care au prins locuri în apropierea oraşului, restul oamenilor cu pretenţii de moşieri s-au dus pe unde au găsit mai ieftin. De obicei, departe de oraş. Şi pe măsură ce casele s-au înmulţit, distanţele au crescut. Astfel că nişte vecini au ajuns să se mute la 30 de km depărtare. 30 de km! Din fericire nu mai sunt chiar la prima tinereţe aşa că, în afară de locul de muncă, n-au legături mari cu oraşul.
Eu, băiat de Bucureşti, nu m-aş muta nici în ruptul capului într-o viluţă d’asta de la capătul celălalt al lumii. Cum să nu ies rapid la o shaorma? Cum să nu pun la cale un fotbal pe nepusă masă? Şi mai ales… cum să fac o oră numai până în oraş?
Mirajul de a fi ‘ţăran’ i-a făcut pe mulţi să-şi vândă casele din oraş pentru a cumpăra o palmă de pământ prin te-miri-ce colţ de sat ilfovean. Şi din bucureşteni chinuiţi de problemele oraşului au devenit nişte navetişti nostalgici. Sfatul casei: rămaneţi în oraş, că infrastructura noastră nu permite aventuri rurale.
Foto: Steve Webb
