Ermetice

Aveam un prieten cu părul lung şi s-a tuns.

– Trăiești în negare!
– Nu trăiesc în negare, trăiesc în Militari…

Ermetică de după miezul nopţii

Scorţişoara e uşoară,
Şi cutreieră prin gară.
Joacă jocuri de cuvinte,
Când nu minte,
            Când nu minte.

– Nu asculta niciodată părerea unei tipe despre o altă tipă!
– …
– În afară de părerea mea, bineînţeles.

Aprozarul din colţ s-a închis, iar în locul lui s-a deschis o casă de pariuri sportive. Lângă ea s-a deschis o bancă. Puţin mai sus, în locul alimentarei s-a deschis o altă casă de pariuri sportive, iar lângă ea, o bancă.

Magazinul de pâine a fost divizat în două iar spaţiul e împărţit frăţeşte de o casă de pariuri sportive şi o bancă. Lângă ele e o farmacie, iar lângă farmacie, o altă bancă.

Ai zice că trăim o viaţă jucată la pariuri cu bani împrumutaţi.

– Tu parcă lucrai la Millenium?
– Nu…
– Ah, la Borţun Olteanu, că aşa îi zice acum…
– Nu…
– Atunci… lucrezi la MB Drăgan?
– Nici.
– Lucrezi la Friends, cu Sorin, nu?
– Nu.
– Dar unde lucrezi?
– Nu lucrez, stau.

Dintr-o dată totul s-a schimbat. Oamenii din staţie nu mai păreau aceiaşi, deşi tot ei erau. Buticurile din colţ parcă deveniseră nişte aprozare ponosite. Lumina bătea într-un fel ciudat şi pe autobuze, care acum nu se sfiau să oprească la trecerile de pietoni. Blocurile, intersecţia cea mare cu semafor, toate parcă acum apăruseră, deşi erau acolo de zeci de ani.

Dar dispăruse senzaţia de „acasă” pe care o aveam de vreme ce păşeam în capul străzii. Au apucat de ea şi au tăiat-o cu drujbe mari şi zgomotoase, au încărcat-o în camioane şi au dus-o, probabil, pe la vreo fabrică de cherestea. Or să facă mobilă din senzaţia noastră de „acasă”.