aplicatie

IN Casual stuff

În 1951 IKEA tipărea 250.000 de exemplare ale catalogului cu produse. 60 de ani mai târziu, în plină eră digitală, când totul trece pe tablete, IKEA ajungea la 160 de milioane de exemplare în toată lumea. Anul acesta, numărul crește la 211 milioane, cataloagele fiind distribuite în 43 de țări (29 de limbi).

E clar că în acest caz printul vinde, și vinde extrem de mult, fiind o parte esențială în promovarea produselor. Nici nu poate fi vorba de o înlocuire a cataloagelor cu versiuni digitale. În schimb, începând cu anul acesta, aplicația de smartphones și tablete este menită să aducă un plus de conținut.

În acest caz tehnologia nu va înlocui printul, ci va veni în completarea lui. O parte dintre paginile catalogului IKEA 2013 au într-un colț un telefon mobil stilizat care indică existența conținutului extins, accesibil cu ajutorul telefoanelor mobile și al tabletelor. Prin scanarea paginilor cu ajutorul aplicației de Android și iOS veți putea accesa imagini 3D ale produselor, versiuni X-ray, galerii foto extinse (cu diverse nuanțe și combinații) și video.

Încă nu vorbim de augumented reality, dar cred că ne îndreptăm în direcția respectivă pentru segmentul ăsta de business.

În cadrul aceluiași eveniment a fost lansat și programul de fidelizare IKEA Family despre care puteți citi mai multe la Radu.

 

IN Advertising/PR

Foto: Catălin Georgescu

Sunt convins că n-aţi uitat de Experience Hotel, ideea pusă la cale de Grolsch. Până la apariţia documentarului filmat la începutul lui mai în Experience Hotel mai sunt câteva săptămâni. Dar între timp experimentaliştii au avut de lucru cu o aplicaţie mişto – un fel de transpunere pe net a conceptului. Pe pagina de Facebook Experimentalist până mai ieri s-a desfăşurat un concurs de desenat contra timp. Numai că timpul e ceva relativ, chiar şi într-o aplicaţie de Facebook. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Am descoperit, via Edward Boches, un restaurant care are meniul transformat într-o aplicaţie de iPad. Clienţii primesc un iPad la sosire şi îşi pot alege mâncarea preferată, pot vedea poze, pot comanda direct din aplicaţie.

Deşi vor mai trece, probabil, 10 ani până la apariţia unor astfel de meniuri la noi, cred că toţi românii care au avut vreodată probleme într-un restaurant vor primi cu bucurie schimbarea. Gata cu chelnerii greţoşi, gata cu „am înţeles greşit când am luat comanda” şi gata cu preparate pierdute pe drum. Avem toate şansele să scăpăm de toată partea neplăcută a experienţei dintr-un restaurant.

Totuşi, aşa cum bine sublinia cineva care lucrează cu restaurante şi care a vrut să mă aducă cu picioarele pe pământ, la noi majoritatea localurilor nici măcar nu au poze cu preparatele (pentru site). Ce să mai vorbim de aplicaţii de iPad?

Meniu