Tag

concerte

Piaţa concertelor devine tot mai mică şi tristă

0

Am fost azi până la Eventim să ridic nişte bilete şi am stat la o coadă uriaşă. Nu, nu vine U2 în România, oamenii stăteau să-şi ia banii înapoi după anularea I am the rocker. Dacă vă pasionează fenomenul ăsta rock ştiţi deja că acum câteva luni s-a anunţat un eveniment la care urmau să vină nişte şmecheri să cânte în cadrul unui festival la Romexpo. Vorbim de Dream Theater, o trupă care, zice-se, sună live exact ca pe CD, vorbim de Carcass, Soulfly şi alţii. Din păcate, Phoenix Entertainment a anulat festivalul cu o zi înainte de debut şi a gestionat destul de prost situaţia din punct de vedere al comunicării. Mai exact, n-au comunicat deloc până în ceasul al 12-lea, când au dat-o piaristic spunând că nu s-a anulat festivalul, doar că nu mai sunt 15 trupe sunt doar 3, nu mai e la Romexpo şi nu mai e festival.

Oamenii nu sunt ţepari, asta e clar, au organizat o grămadă de evenimente ok, doar că de data asta vânzările au fost sub aşteptări. Se vorbeşte despre 750 de bilete vândute pentru un festival anunţat în februarie. Numele erau măricele pe nişa asta, deci ar fi trebuit să existe muşterii. Cu toate astea n-au fost prea mulţi. Iar un astfel de eveniment ratat face ca agenţiile de booking să strâmbe din nas când aud de România şi să ceară mai multe garanţii înainte să bată palma pentru un concert. Cum organizatorii de la noi n-au bani de avans, probabil că situaţia se va înrăutăţi de la an la an, până o să ajungem să mergem doar la Smokie, BZN şi Al Bano în România.

Fericirea de luni – Lansare(a de luni)

2

Am fost în seara asta la prima lansare oficială a noului album Alina ManoleFericirea de Luni. Zic că e prima lansare, pentru că mâine seară va avea loc un nou spectacol. Din păcate pentru voi, cei care citiţi rândurile astea acum, şi spectacolul de marţi e sold-out. Dar staţi liniştiţi, sunt convins că vor mai fi o mulţime de concerte fericite.

Pentru că am avut timp să rumeg o săptămână noul album (am fost lunea trecută la o audiţie în premieră şi de atunci e pe repeat), astă-seară am fost atent la o mulţime de alte detalii.

Alina cântă altfel. Ea oricum e un artist aparte pe scena românească, dar acum muzica ei chiar sună altfel faţă de precedentele albume. E mai bine şi cumva asta e ciudat, pentru că oricum suna foarte bine şi până acum. Nu-mi dau seama ce s-a schimbat, poate ăsta e rodul colaborării cu Raul Kuşak. Singurul lucru de care mă “tem” în momentul ăsta e că o să devină mainstream. Sau că o să devină cool să asculţi Alina Manole. Ceea ce pentru ea nu poate să fie decât bine şi e 100% meritat.

Dacă încă nu ştiţi prea multe despre Alina Manole, găsiţi detalii pe siteul ei oficial pe care mă bucur că s-a mobilizat să-l facă 😀

Erată: Mai sunt fix 2 bilete în acest moment. Dacă nu le luaţi acum sigur o să vă pară rău. Concertul e la 19:30 la Teatrul Excelsior.

Alt an, altă amintire

0

Pink Martini s-a întors la Bucureşti pentru al doilea an consecutiv cu Storm Large. Aş fi vrut să am norocul de a vedea un duet Storm Large – China Forbes, cum s-a întâmplat la Paris, dar n-a fost să fie.

Concertul din acest an a trecut într-o clipă. A fost foarte scurt, s-au cântat multe piese noi şi au lipsit câteva clasice Pink Martini (Je ne veux travailler sau Que Sera Sera). Excelent să priveşti din primele rânduri pe mijloc mai ales cu un performer precum Storm.

Sala plină, lume bună, un Până când nu te iubeam demenţial. Scurt, foarte scurt, din păcate. O oră jumate cu tot cu bis, în 2009 ţin minte că au cântat vreo 2 ore jumate.

Cum a fost în 2012 citiţi aici.

Pink Martini revin în România

0

A patra oară chiar! 😀

Acum 2 ani am refuzat să merg să-i văd la Ciuc Summer Fest. Nu mi se pare că Pink Martini ar fi o trupă potrivită de festival, cred că se simt mult mai bine în sală. E genul de muzică pe care trebuie să o savurezi, nu să o asculţi stând în picioare cu soarele în ochi.

Anul trecut au lansat 2 albume, acum 2 ani au lansat un alt disc cu melodii de Crăciun. Toate mă ung pe suflet. An de an Pink Martini înseamnă pentru mine primăvara. Încep să ascult prin martie, când ziua se măreşte destul de mult şi soarele iese dintre nori.

Anul ăsta îi voi asculta live la Sala Palatului, pe 26 mai. Din fericire vor veni cu China Forbes, solista lor principală. La Timişoara, din ce-am înţeles, va cânta Storm Large. Sper să o văd şi la Bucureşti, deşi nu s-a anunţat nimic momentan.

Scriu acum pentru că până mâine (inclusiv) vă mai puteţi lua bilete în pre-sale din reţeaua Eventim.ro. Momentan preţurile sunt 160, 136, 112 şi 88 de lei. Din 20 februarie preţurile vor fi  200 lei, 170 lei, 140 lei sau 110 lei. Bilete găsiţi aici. Şi le puteţi plăti în maxim 72 de ore cu ridicare de la Mall Vitan sau Plaza România (dacă chiar vă doriţi în momentul ăsta şi n-aveţi bani pe card). Ridicarea costă 2 lei.

Trebuie să vedeţi Waldeck

0

Acum vreo 3 ani aveam ocazia să merg la un concert Waldeck alături de Adelina Luca, o tânără ceva mai iniţiată în tainele muzicii (şi care acum e la brutăria lui Costin). Habar n-aveam cu ce se mănâncă Waldeck, însă am ascultat înainte de concert şi m-am îndrăgostit pe loc. I-am văzut live şi mi s-au părut mult mai buni decât ceea ce ascultasem pe net.

Pe 23 februarie (adică de mâine într-o săptămână), Waldeck cântă în Silver Church începând cu orele 22:00. Oamenii sunt mişto, sunt stilaţi, sunt fistichii. Cântă muzica anilor ’20 – ’30, adică o combinaţie de tango cu swing dar adaugă şi muzică contemporană. Şi sună excelent. Dacă vreţi să vă convingeţi ascultaţi aici şi aici. Intrarea e 30 de lei, iar recenzia concertului din 2009 e aici.

Iar muzică. Tot jazz

2

Am reînceput să merg la concerte. Am avut nevoie de o perioadă de pauză după ce ÎnConcert.ro a ieşit de pe lista mea de priorităţi. Datorită prietenilor pe care i-am câştigat în cei 3 ani de mers la concerte, am încă un contact cu lumea muzicii.

Săptămâna viitoare Victor Bailey vine în România la iniţiativa celor de la MHO Music. Este prezentat drept “unul dintre cei mai strălucitori basişti ai tuturor timpurilor”. Eu mă feresc să fac aprecieri, am văzut doar câteva secvenţe pe net, iar cultura mea în ceea ce priveşte muzica de jazz conţine mai multe referinţe din anii ’50-’60, decât din prezent. Totuşi, bazându-mă pe ceea ce văd mai jos, cred că e de mers.

Citeste tot articolul

In sfarsit, un concert!

1

Cica in februarie vine Sting sa concerteze la Sala Palatului. Pe 10 februarie mai exact. Pe langa Roxanne, Shape of my heart si Message in a bottle sper sa cante melodia mea preferata. Ever. Care este mai jos. Auditiune placuta.

One fine evening cu EvO..

0

…aseara la concertul EvO in El Grande Comandante…

sincer sa fiu nu ma asteptam sa fie atata lume la concert mai ales ca la prima vedere parea pustiu…

daaar a inceput concertu si a fost super! nu ma asteptam sa fie asa o atmosfera. Lumea din fata scenei improvizate a cantat impreuna cu formatia iar cei din spate au fost placut surprinsi de piese… toata lumea canta si dansa iar la final s-a cerut ca de obicei Ziua de dupa – bis. (parca de data asta cu o frenezie care a intrecut orice manifestari anterioare).

anyway..m-am simtit foarte bine…

check them out… www.trupaevo.ro

Am lansat InConcert.ro …

1

Astazi lansam primul portal de concerte din Romania! Echipa noastra isi propune sa va puna la dispozitie cele mai noi stiri de la concerte, poze,videoclipuri si inregistrari ale melodiilor. Numai pe InConcert.ro veti intra in atmosfera concertelor pe care le-ati ratat. De asemenea echipa noastra va sustine si promova trupele underground indiferent de genul muzical pe care il abordeaza ele. Intra zilnic pe InConcert.ro si ai acces la cele mai noi stiri legate de concerte ora si locatia lor. Participa la concursuri si vei putea castiga premii cu autografe de la artistii tai preferati.Inscrie-te la BackStage Tour si vei avea sansa sa te intalnesti cu artistii tai preferati.

Ce aduce nou InConcert.ro

  • Videoclipuri de la toate concertele de la care nu poti sa ajungi
  • Poze de colectie cu artistii tai preferati in timpul reprezentatiilor
  • Concursuri cu premii semnate-sau provenind de la artisti pentru cei mai infocati fani.
  • Un site interactiv cu stiri zilnice despre concertele ce urmeaza sa se desfasoare sau care s-au incheiat.
  • Interviuri cu artistii tai preferati exclusiv pentru tine.
  • BackStage Tour – o initiativa in Premiera in Romania

 

Prezentarea siteului InConcert.ro

  • Pagina Noutati: Organizata pe categorii,pagina de noutati va oferi cele mai noi stiri despre concertele pe care nu trebuie sa le ratezi.
  • Pagina Interviuri: Va pune la dispozitie cele mai noi interviuri cu artisti preferati.
  • Pagina Recenzii: Face o descriere profesionista a concertelor pe care le-ai ratat sau de care vrei sa-ti reamintesti cu placere.
  • Blog InConcert: Un concept nou in Romania! Prin intermediul acestui blog utilizatorii pot impartasi experienta lor de la diferite concerte.
  • Calendarul InConcert.ro: Te tine la curent cu toate concertele care au loc in Romania.