dunkin donuts

IN Casual stuff

Aştept de ani buni reîntâlnirea cu gogoşile Dunkin’ Donuts. În martie mi-am adus aminte de magazinul lor din Liverpool abia după ce mă întorsesem acasă, aşa că de data asta eram hotărât să nu mai ratez ocazia. Am aşteptat să mi se elibereze programul şi, cum am prins prima pauză, am fugit la gara centrală din Copenhaga, unde credeam că există conexiunea directă cu copilăria. 

Am mai povestit despre asta, gogoşile astea americane au fost şi pe piaţa românească, cu un magazin la Piaţa Unirii şi altul pe Calea Moşilor. Am mâncat de câteva ori şi mi-au rămas în minte, pentru că erau cele mai bune lucruri gustate vreodată, mai bune şi decât cartofii prăjiţi de la McDonald’s (să ţinem cont că aveam 7-8 ani, da?).  Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

dunkin_donuts

(şi nici n-o să avem prea curând)

Aseară mi-a amintit Andra de gogoşile de la Dunkin’ Donuts. Mânat de o poftă nebună, am început să caut informaţii despre Dunkin’ Donuts şi şansele ca brandul să revină în România. Pe la mijlocul anilor ’90 ţin minte că gogoşile americane veniseră în Bucureşti şi vedeam magazinul lor de pe Calea Moşilor (aproape de Bucur Obor) de câte ori mergeam la bunici. De vreo 2 ori s-au şi înduplecat ai mei să intrăm şi mi-au luat câteva, deşi ţin minte că erau scumpe. Am înţeles că a mai existat un magazin şi la Piaţa Unirii, dar după câţiva ani Dunkin’ Donuts a dispărut de tot de pe piaţă.

La ieşirea de pe piaţă a celor de la Burger King am citit un articol despre francizele americane care le-ar putea lua locul, printre cele menţionate numărându-se Taco Bell şi Dunkin’ Donuts. Din păcate, nu cred că sunt şanse prea mari, mai ales după ce am citit câte ceva despre costurile de franciză pentru gogoşerie. Citeşte tot articolul

Meniu