Eurosport a anunţat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că a cumpărat drepturile de difuzare exclusivă pentru Premier League în următorii 3 ani. Vestea e foarte bună, mai ales că precedentul contract a început târziu, abia prin luna decembrie a anului 2013.
Peter Hutton, CEO-ul Eurosport a fost prezent la conferinţă şi a subliniat importanţa pe care o are România în zona CEE, a zis că suntem „key market in the region” . Şi ca să demonstreze asta, mi-a promis că vom avea în curând şi în HD meciurile din Premier League 😀 Nu, serios, am întrebat ce se întâmplă cu transmisia, răspunsul a fost următorul: ştim care e problema, avem drepturi de difuzare şi pe HD (citisem pe unele forumuri că e o problemă de drepturi), e o problemă tehnică şi lucrăm la asta. Citeşte tot articolul










