După excursia din weekendul trecut ar fi păcat să nu las impresiile pe larg.
Deşi călătoria a purtat titlul de „la Mediaş”, am colindat o bună parte din ţară. Am făcut prima oprire la Râmnicu Vâlcea şi am vizitat o biserică şi Mc-ul din localitate. Desigur, ambele obiective au stârnit un interes major (mai mult Mc-ul, sincer să fiu).
Mi-a plăcut oraşul, şi mai ales prezenţa mallului. Destul de curat, aranjat, dichisit dar destul de comunist pe alocuri (de altfel, cam aşa e peste tot în oraşele mai mici). Ah, şi să nu uit, oamenii foarte calzi. Neobişnuit de calzi pentru frigul de la 9 jumate şi pentru un oraş din Regat.
Sibiul e foarte tare. Cu toate astea, nu cred că mi-ar fi plăcut să studiez acolo (no offence, Miruna 😛 ). Mi se pare prea…. liniştit, prea… civilizat. Sincer să fiu, mă aşteptam la un wonderland dar n-a fost chiar aşa şi e normal pentru că altfel se muta toată lumea în Sibiu. Din păcate, fără faza de anul trecut cu „capitala europeana”, n-ar fi stat la fel de bine. Se văd cele câteva sute de milioane de euro băgate în oraş.
Am văzut destul de multe chestii în doar câteva ore (exceptând muzeul Brukenthal – da, ştiu, cel mai important) şi asta pentru că am avut parte de o organizare extraordinară. Şi când spun asta, vreau să zic că a fost puţin mai bine decât ‘perfect’. N-am văzut niciodată nişte oameni (care să nu-mi fie prieteni) şi care să facă o asemenea atmosferă. A fost pur şi simplu perfect. Chiar şi abaterile de la program erau parcă luate în calcul. Pe scurt: eu n-am mai văzut aşa o organizare. Ghizi care ştiau că venim, restaurante care ţineau mâncarea pe aragaz cât întârziam noi prin hoinăreli, torturi pentru sărbătorite. Nici măcar pe DN1 n-am prins aglomeraţie.
Ideea e că oraşele au fost cum au fost, dar atmosfera a fost mai mişto decât în familie sau între prieteni. Omogenizare pe loc.
Mai multe poze aici.
Şi referitor la ce spuneam acum câteva săptămâni, astea sunt doar nişte poze, nu artă or something.. Un fel de: ia uite ce-am văzut pe acolo 😛