Anul ăsta nu ştiu cum m-am uitat pe program, dar mi-a scăpat informaţia că vor veni din nou GOM Circus la FITS. Am ales spectacolul lor, tradus „Esenţa puterii”, doar pentru că era circ australian. Anul trecut am văzut două companii excelente din Australia şi am stabilit că ţara cangurilor dă cei mai buni acrobaţi de pe lumea asta.
Mi-am dat seama că cei de la Gravity and Other Myths sunt la Sibiu abia după ce i-am văzut la clubul festivalului, cu o seară înainte de show. Cred că a fost highlightul acestei ediţii pentru mine.
Anul trecut au prezentat la biserica Cisnădioara show-ul „A Simple Space”, într-o formulă restrânsă, de data asta au venit cu celălalt spectacol al lor, „Backbone”, în care e implicată toată trupa. Citeşte tot articolul