72 de zile până la ediţia cu numărul 25 a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Pentru că ieri a fost Ziua Mondială a Teatrului, s-au pus în vânzare primele bilete şi s-a afişat programul parţial. Ediţia din acest an se desfăşoară între 8 şi 17 iunie.

Vă recomand să vă planificaţi de pe acum o călătorie la Sibiu în perioada festivalului, biletele se vând foarte repede, la fel şi cazările decente. Sibiul în perioada festivalului e cu adevărat special, nu ştiu nicio persoană care să nu fi revenit după ce a gustat puţin din atmosferă. De asemenea, trebuie să aveţi în vedere că pe 14 iunie începe Campionatul Mondial de Fotbal, aşa că vă recomand să alegeţi primul weekend, ca să nu aveţi discuţii în casă. :D

Găsiţi seria mea de articole de la ediţia de anul trecut aici.

Acestea fiind spuse, iată câteva recomandări, cu menţiunea că e doar un program parţial acesta.

La ce vreau să ajung:

8 iunie

Între cer şi pământ – cabaret, circ şi acrobaţii venite de la nişte australieni. Anul trecut am văzut nişte spectacole excelente de circ ale unor companii din ţara cangurilor, n-aş fi crezut că australienii sunt atât de buni.

9 iunie

Wanda – Un text de Mihaela Michailov şi Radu Apostol, despre o familie de emigranţi polonezi care se stabileşte la Chicago înainte de Primul Război Mondial. O poveste despre discriminare, hărţuire şi sărăcie.

10 iunie

Laptele Mamei – compania de dans Kibbutz (Israel) e o constantă la FITS, iar de câţiva ani am început şi eu să merg la spectacolele lor. Clar unul dintre highlighturile festivalului.

12 iunie

Între control şi nebunie – din nou dans israelian. Aici nu prea poţi să dai greş, sunt fabuloase mai toate companiile lor de dans pe care le-am văzut la Sibiu.

13 iunie

Revoltă prin muzică – un spectacol ce pare a fi mai light. Muzică şi circ, combinate de nişte spanioli ce par a fi puşi pe distracţie.

Ce vă recomand:

Metamorfoze – Auzisem că nu se mai joacă, se pare că a fost programat şi la ediţia din acest an.

Bunicuţe dansatoare – Nicio şmecherie aici. Pur şi simplu sunt nişte bunicuţe din Coreea de Sud care dansează. Pariez că o să fie super distractiv.

Trei surori – Ruşi. Cehov. Ar trebui să fie super bun. Totuşi, mare grijă, spectacolul are 4 ore şi 15 minute şi e în rusă.

Pe lângă asta ar fi Faust (dacă nu l-aţi văzut încă, sigur se va juca şi anul ăsta în festival), spectacolele lui Bogdan Georgescu şi, în general, cam tot ce scoate Teatrul Radu Stanca.

Plus un spectacol la Biserica Fortificată Cisnădioara, e o experiență specială să vezi ceva acolo. De obicei sunt programate spectacole de tot felul (a fost dans, muzică, circ și teatru de-a lungul anilor).

Aştept cu interes detalii despre stagiunea românească, sunt multe spectacole bune prin ţară pe care n-am apucat să le văd.