Nu-mi place Burleanu. Nu cred că a făcut lucruri bune la FRF de când a venit. Pe de altă parte, sunt conştient că era mare jale atunci când a preluat puterea. Poate că nu e hoţ, ci pur şi simplu depăşit de situaţie. Nu ştiu dacă e sau nu incompetent, dar e clar că ceea ce a făcut până acum n-a îmbunătăţit lucrurile în fotbalul românesc.

Totuşi, ceea ce s-a întâmplat în campania electorală mai ales în ultimele 2-3 săptămâni este absolut oribil. 

GSP a tocat actuala conducere cu tot felul de “dezvăluiri” legate de contracte pe care le-a încheiat FRF în ultimul an. Şi a făcut-o în cel mai antenist mod cu putinţă. Mai întâi au publicat nişte facturi ale Webstyler şi au simţit nevoia să lege GMP de Traian Băsescu. Dar vai, ce sume, 35 de mii de euro pentru un proiect cu spot TV, spot radio, give aways şi multe alte chestii. Nişte sume absolut normale şi în valorile pieţei. Nu 2000 de euro pe o bordură sau cum se practică acum.

Citeste tot articolul