Tag

gramatica

Odată, demult

6

Lecţia de gramatică.

Două dintre cele mai frecvente greşeli pe care le-am întâlnit în ultima vreme sunt legate de adverbele odată şi demult.

Parcă am vorbit despre asta odată. (adverb)

Mergem împreună o dată şi pe urmă te descurci. (numeral)

Şi tot cam aşa se greşeşte şi cu demult.

E o tipă cu care ieşeam demult. (adverb)

Nu ne-am mai văzut de mult. (locuţiune adverbială, de mult [timp])

Hai că e foarte simplu. Dacă suntem puţin atenţi o să le folosim corect.

Acordul, bată-l vina!

4

Astăzi trecem puţin la avansaţi cu gramatica limbii române, genul ăla de greşeli des întâlnite şi foarte rar observate. Tipul ăsta de dezacord am văzut că se poartă şi e ceva mai subtil decât alea clasice, astfel încât oameni îl trec cu vederea.

Sunt genul de om care îmi doresc pace pe pământ.

Eh, în caz că nu v-aţi prins deja, mai sus e un dezacord. Frazarea corectă ar fi:

Sunt genul de om care îşi doreşte pace pe pământ.

Cum identificăm rapid forma corectă? Înlocuim.

Eu sunt o persoană care apreciez călătoriile foarte mult.

Eu sunt Marcel. (sau) Eu sunt călător. (sau) Eu sunt interesat de călătorii.

Avem un nume predicativ (o persoană) şi cu el se face acordul, nu cu subiectul. Deci forma corectă e:

Eu sunt o persoană care apreciază călătoriile foarte mult.

Chiar n-am găsit în momentul ăsta un exemplu concret, dar adaug dacă mă mai lovesc de greşeala asta.

Când să pui şi când să nu pui virgule?

25

Din capul locului trebuie să admit că am scăpări în ceea ce priveşte virgulele. Uneori modific fraza în interiorul ei, astfel încât se schimbă raporturile sintactice şi, în anumite cazuri, ar mai fi nevoie de nişte virgule.

Şi dacă tot suntem la capitolul “precizări”, trebuie să aveţi în vedere că sintaxa frazei poate fi destul de complicată. Îmi amintesc cum stăteam cu profa de gramatică la orele de meditaţii, înainte de admiterea la facultate, şi încercam să dăm de cap unor fraze foarte complexe. Multe situaţii erau discutabile.

Ulterior, am asistat la nişte plictisitoare cursuri de dinamică a limbii române, în facultate fiind. Acolo am aflat că limba română e un organism viu care e într-o continuă schimbare.

Citeste tot articolul

Cum să eviţi greşelile gramaticale

14

Cu o presă* tot mai agramată şi cu texte din ce în ce mai proaste în jurul nostru, e tot mai greu să evităm apariţia greşelilor de exprimare. E destul de normal să se întâmple asta pe măsură ce nivelul de educaţie scade tot mai mult. Când citeşti zilnic texte scrise incorect şi auzi fraze pline de dezacorduri, e posibil să ajungi să greşeşti. Sunt momente în care şi eu am îndoieli privind diverse forme corecte de exprimare.

Citeste tot articolul

Aceiaşi oameni, aceeaşi greşeală

0

Pentru că din când în când uităm cum se scrie corect în limba română, să ne reamintim împreună cum se declină corect pronumele demonstrativ “acelaşi“:

Acelaşi blogger
Aceeaşi piaristă

Aceiaşi bloggeri
Aceleaşi piariste

Deci dacă vorbim de un singur blogger, avem forma acelaşi. Dacă e vorba de mai mulţi bloggeri, forma corectă e aceiaşi.

La piariste e mai simplu: aceeaşi piaristă, dacă e una singură. Aceleaşi piariste, dacă sunt mai multe.

De cele mai multe ori apar confuzii între forma de masculin plural şi cea de feminin singular (aceiaşi – aceeaşi).

În plus, dacă ştiţi că faceţi greşeli, instalaţi extensia de Dexonline (linkul e pentru Google Chrome) şi căutaţi de fiecare dată când sunteţi nesiguri.