Cu o presă* tot mai agramată şi cu texte din ce în ce mai proaste în jurul nostru, e tot mai greu să evităm apariţia greşelilor de exprimare. E destul de normal să se întâmple asta pe măsură ce nivelul de educaţie scade tot mai mult. Când citeşti zilnic texte scrise incorect şi auzi fraze pline de dezacorduri, e posibil să ajungi să greşeşti. Sunt momente în care şi eu am îndoieli privind diverse forme corecte de exprimare.

Cum eviţi astfel de greşeli? În primul rând verifici. Dacă eşti lângă un calculator (şi când scrii pe blog, de cele mai multe ori chiar eşti lângă un calculator) poţi intra pe Dexonline unde sigur găseşti forma corectă. Eu am extensia asta instalată pe toate calculatoarele pe care le folosesc şi verific foarte des chestii, caut sinonime etc. Nu e nicio ruşine să cauţi forma corectă dacă nu eşti sigur şi e mult mai bine decât să ai o greş eroare în text. Un cuvânt greşit poate avea repercu urmări destul de nasoale. Oamenii te pot eticheta drept agramat şi sigur nu-ţi doreşti asta. E mai bine să publici textul (fie că e tweet, post pe blog sau status pe Facebook) cu 15 secunde mai târziu decât să o dai în bară (atenţie, asta înseamnă că reciteşti textul de fiecare dată înainte de publicare!).

În plus, tot pe Dexonline găsiţi şi un dropdown cu conjugări şi declinări.

A doua variantă este să înlocuieşti cuvintele pe care nu eşti sigur. Cum e corect? Greşeală sau greşală? Eroare. Repercusiuni sau repercursiuni? Urmări. Mi-ar plăcea sau mi-ar place? Mi-aş dori (chiar dacă nu e sinonim perfect).

Aceiaşi oameni sau aceeaşi oameni? Tot acei oameni (sau tot oamenii ăia, în caz că vă permite contextul să folosiţi o exprimare colocvială).

Odată eram la mare sau o dată eram la mare? La un moment dat eram la mare. Într-un an eram la mare.

Şoferii au o vorbă: drumul cel mai scurt e ăla pe care îl şti cunoşti (see what I did there?). Parafrazând, cuvântul cel mai potrivit e ăla pe care îl ştii în varianta corectă. Aveţi aici şi o listă cu forme greşite ale cuvintelor.

O a treia variantă, cea pentru avansaţi, e să verifici forma corectă a unui termen pornind de la rădăcină. Să luăm verbul “a şti”. Cum e corect? Tu şti sau tu ştii? O luăm băbeşte şi conjugăm: eu ştiu, tu ştii, el ştie. Deci rădăcina e “şti”, la care se adaugă desinenţa de persoană. Persoana I singular are “u” în coadă, persoana a treia singular are “e” în coadă. Prin urmare, forma corectă e tu ştii, că persoana a doua singular trebuie să aibă şi ea o desinenţă (adică o terminaţie care să marcheze persoana).

La fel şi pentru forma “îţi doreşti să fii fericit”. O treci la persoana I. “Îmi doresc să fiu fericit”. Apare acel la final, deci mai e un i şi aici. Lectură suplimentară.

Şi nu uitaţi: Voiam, aşază, înşală, greşeală, merită, rişti, serviciu, continuu.

*( Zic de presă deoarece se presupune că ei ar fi profesionişti într-ale literelor. Blogosfera are uneori texte la fel de prost scrise, însă – teoretic – nu li se poate imputa nimic amatorilor.

Sursa foto