Probabil că aţi auzit de filmul Concussion, creat după un mare scandal de la începutul anilor 2000. La momentul respectiv, un medic a descoperit că jucătorii de fotbal american sunt predispuşi la boli neurologice din cauza loviturilor repetate pe care le primesc în zona capului. Câteva sute de jucători au fost identificaţi cu CTE (encefalopatie cronică traumatică), iar din cauza asta interesul tinerilor pentru fotbalul american s-a diminuat în ultimii ani.
Se pare că fotbalul american nu este singurul care duce la boli neurologice grave, ci şi fotbalul „european”. Recent, The Telegraph a scris despre cazul unui fost fotbalist britanic care avea o formă de demenţă şi CTE. Rod Taylor a jucat la Portsmouth, Gillingham şi Bournemouth, iar înainte să moară (la 74 de ani) a decis să-şi doneze creierul în scopuri ştiinţifice. Medicii au descoperit bolile pe care le avea şi au făcut legătura cu CTE şi loviturile repetate cu capul în minge. Este al doilea caz oficial, după cel al atacantului Jeff Astle, care a evoluat inclusiv la naţionala Angliei în anii ’70. Citeşte tot articolul