
Apropo de meniurile de restaurant despre care vorbeam recent, am descoperit o soluţie foarte mişto la City Grill Băneasa. Nu e vreo inovaţie absolută, astfel de meniuri-tabletă au apărut încă de acum 5-7 ani prin afară, însă abia acum e tehnologia suficient de ieftină încât să poată fi folosită la scară largă.
Cei de la City Grill Băneasa (restaurantul e deschis recent, chiar în mall, la etajul 1), au vreo 15 astfel de tablete, pe care le oferă un concierge în momentul în care îi conduce la masă pe clienţi, cu aplicaţiile de meniu deja deschise. Probabil că aplicaţia e folosită şi în alte restaurante din lanţ, dar nu ajung aşa des la City Grill, aşa că nu ştiu. Cert e că arată mult mai bine decât un meniu normal, se deteriorează mai greu şi cred că vând mult mai uşor, pentru că vezi fiecare produs şi te convingi mai repede.






