nato

IN Politics

M-am uitat la clipul pus de Radu cu declaraţiile generalului Degeratu. El nu vrea să ne panicheze, dar zice că Rusia poate ocupa Estonia în 24 de ore şi nici România nu s-ar simţi prea bine dacă ar avea Putin chef. Despre victoria pe care au obţinut-o ruşii în toată problema Ucrainei am tot citit, înţeleg că NATO şi UE au dat înapoi, înţeleg şi că Putin ar avea nişte planuri măreţe pentru a recăpăta influenţa în Europa de Est. Ceea ce nu scrie pe nicăieri e că pe ruşi chiar îi doare embargoul financiar pus de UE.

Am vorbit recent cu o cunoştinţă de la Moscova şi mi-a zis că treaba e nasoală rău. Că toate preţurile au crescut, că a devenit foarte scump să trăieşti în oraş, că munceşte de 2 ori mai mult ca să obţină aceiaşi bani. Tipa are un business de familie în Moscova şi de vreo 6-8 luni trage tare ca să-l ţină pe picioare. Toate măsurile care au fost luate de către europeni şi americani chiar au lovit în populaţie şi mulţi nu sunt de acord cu războiul dus de Putin. Nu ştiu dacă asta îl sensibilizează în vreun fel pe om, cred că se îndreaptă cu paşi repezi spre o dictatură militară. Deci e exclus ca poporul rus să iasă pe străzi şi să ceară retragerea soldaţilor.

Cert e că o fi dat NATO înapoi de la conflict armat, dar asta pentru că încearcă să rezolve problema pe alte căi. I-au dat la ficat lui Putin, poate se retrage puţin.

*Notă: ştiu că UE nu e o alianţă cu obiective militare, mă refer la Europa în general; plus că în mileniul trei se presupune că armele economice sunt mai eficiente.

IN Casual stuff

bbc_bothsides

Zilele astea au apărut prin presă câteva articole despre un Ordin al MApN legat de certificatul medical cu care tinerii se vor prezenta la comisia de recrutare în caz de război. Actul a fost prezentat drept un semn clar că România se pregăteşte de război, la fel cum s-a întâmplat şi cu trenul cu armament de lângă baza NATO din Dobrogea.

Evident, e o mare tâmpenie povestea cu certificatul, e ca şi cum s-ar publica ceva în Monitorul Oficial legat de clădirile cu risc seismic şi am trage concluzia că autorităţile ştiu că urmează să vină un cutremur mare dar ne ascund acest lucru. Nu, pur şi simplu s-a dat un ordin legat de o foaie. Între noi fie vorba, dacă ar începe un război în care să intre România, panica ar fi atât de mare încât nu i-ar mai păsa nimănui de foile alea. Citeşte tot articolul

IN Ciudatenii, Politics

Am auzit ca delegatia din Macedonia a plecat imediat dupa ce a aflat ca nu e primita in Nato.La fel a facut si presedintele Ucrainei pentru ca n-a primit caietu ala de sarcini (adica Nato nici macar nu i-a dat o lista cu chestiile pe care le au ucrainienii de facut ca sa poata intra).

Eu nu pot sa inteleg cum delegatiile a 2 tari pot pleca in stilu asta.Gata..m-am suparat ca nu ma primesti..asa ca imi fac bagajele si plec.In primu rand nu mi se pare politicos.in al 2-lea rand nu inteleg de ce pleci asa rapid…

Explicatia urata ar fi ca le placea asa mult in Romanica incat au fugit mancand pamantu cand au aflat ca nu mai au treaba aici :))

In alta ordine de idei cred ca e o mare afacere sa organizam summitu asta mai des.orasu e aerisit… e plin de politisti..se circula bine… toata lumea respecta semafoarele (e cam greu sa mituiesti cei 7-8 politisti aflati intr-o intersectie mai mare)

Numai jurnalist sa nu fii pe perioada asta… 😕

IN Casual stuff, Politics

 NATO
Yeah… yeah.. o sa fie mare summit mare… cei mai puternici oameni din lume se intalnesc la Bucuresti. Nu-i asa ca te face sa fii mai mandru? mai… roman asa.. aproape iti place tara asta acu cu summitu…

Sa incepem cu un anunt pentru cei care au impresia ca e chiar un big deal sa organizam noi toata chestia asta.Nu e.

Dupa sfarsitu razboiului rece toate intalnirile astea mai importante s-au tinut prin locuri cat de cat neutre… pe principiul.. „hmm..  unde ne adunam si noi? ce-ar fi in…. Romania..?”  sau altfel spus…bun..facem summit…. SUA ‘patroneaza’ Franta si Anglia iau decizii, tarile mici primesc promisiuni de aderare…. asa..toata lumea are ceva de facut….ce face romania? hai sa-i punem sa organizeze..” e ca si cum cineva nu mai are loc intr-o echipa de fotbal si ramane pe margine sa fie baiat de mingi..

N-am fost foarte atent cum e chestia cu fondurile pentru organizare dar din ce-am inteles numai pentru inchirierea super limuzinelor care vor plimba presedintii statelor s-a facut un imprumut de milioane de euro…nu m-ar mira sa aflu ca nu ne da nimeni banii astia inapoi.dupa ce ca suntem vai de capu nostru mai cheltuim milioane si milioane de euro ca sa organizam un summit.

totusi sunt unii oameni entuziasmati… „participam la scrierea istoriei…” mda…sigur.. si daca n-o sa iasa bine suntem istorie.la propriu.. s-a zis cu noi daca nu iese bine summitu asta. (nu prea cred ca o sa se intample nimic..dar nu pot sa nu-mi amintesc cum a pornit primu razboi mondial)

in alta ordine de idei am descoperit ceva zilele astea… avem mai multi politisti decat intersectii in orasul asta.Lasand la o parte traficul care nu mai exista (trafic presupune ca masinile sa se si miste) nu pot sa cred cum de exista un politist in fiecare intersectie… sunt absolut peste tot .. in intersectiile mici, mari , medii, pe stradute, in parcari…peste tot… si totul culmineaza cu rondul de la universitate unde sunt 3. Trei politisti pentru un sens giratoriu semaforizat.in plus.. 100 de metri mai incolo.. la intersectia cu batistei..alti 2.zilnic.asta e de cateva zile…iar astazi gata..s-a inchis.bucurestiu e sub asediu.daca vrei sa ajungi undeva mai bine stai acasa.sau ia un gps si invata-l sa te ocoleasca prin cartierele marginase.

bonus… maine se face si culoarul unic.iar sambata o sa fie repetitia generala.10 ore. au nevoie de 10 ore ca sa repete venirea sefilor de stat.nu e rau.

eu as fi propus sa se inchida orasu cu totu.sa ne evacueze pe toti pe la mare,munte, bunici , parinti, rude  si sa puna lacat pe oras.sa fie gol. si sa-si vada ei de summit.

inca ceva… daca ai de gand sa-mi zici cate beneficii la nivel de imagine ne aduce summitu asta nu te mai obosi…

Meniu