smart home

IN Branded

Orange_smart_home

Au trecut aproape două luni de când testez sistemul Smart Home de la Orange. E cel mai lung test pe care l-am făcut cu un produs, însă nu-mi dau seama când a trecut timpul ăsta. Pur şi simplu m-am obişnuit cu el de parcă l-aş fi avut dintotdeauna, a devenit parte din rutina zilnică. Cred că ăsta e principalul avantaj al sistemului: odată setat aproape că uiţi de el prin casă, totul se integrează fără probleme în peisaj. Arată uşor futurist, dar nu ciudat, fix cât să atragă puţin atenţia vizitatorilor şi să pornească o conversaţie. După ce a dispărut elementul de noutate, eu nici n-am mai băgat de seamă senzorii. E drept că în primele săptămâni mă jucam non-stop ba la senzorul de mişcare, ba la cel de uşă&fereastră şi aşteptam să vină notificările.

Acum e ceva absolut obişnuit să primesc mail când se deschide uşa de la intrare şi sistemul e setat pe „Away”. Mă gândesc automat că a ajuns acasă colega de apartament, iar uneori verific pe cameră doar ca să mă distrez, nu că aş avea emoţii de vizitatori nepoftiţi. Citeşte tot articolul

IN Branded

senzori_orange

Ştiu că se vorbeşte de câţiva ani despre casele inteligente, dar mi se părea destul de departe momentul în care voi ajunge să şi folosesc aşa ceva. Mereu am avut impresia că astfel de echipamente sunt accesibile doar celor bogaţi, însă lucrurile nu stau deloc aşa.

De câteva săptămâni testez soluţia Orange Smart Home, un sistem prin care poţi controla de la distanţă tot ce se întâmplă în locuinţa ta. Momentan sistemul nu este disponibil pentru comercializare, însă nu mai e mult până la lansarea oficială. Deocamdată s-au făcut o serie de teste, 50 de clienţi Orange fiind aleşi să testeze sistemul şi să ofere feedback. Lor li s-au adăugat şi câţiva bloggeri. Citeşte tot articolul

Meniu