Tag

solidaritate

O scurtă poveste despre solidaritate şi principii

3

Am urmărit cazul învăţătoarei care cerea cadouri pentru tot colectivul şcolii nr. 10 din Capitală. Simona Tache i-a luat un interviu mamei care a făcut înregistrarea, Inspectoratul a concluzionat că oamenii dădeau şpagă de bunăvoie. De ce s-a ajuns la această concluzie? Probabil că majoritatea părinţilor au declarat că dau din dorinţa proprie şi degeaba s-a revoltat o singură nebună. Pentru că nu avem noţiunea de solidaritate. Noi ne apărăm nevoile şi neamul, unde neam se rezumă la neamuri şi n-are nicio legătură cu poporul.

Am trăit o poveste similară acum 4 ani, când m-am revoltat împotriva unei profesoare din facultate. În timpul examenului desfăşurat pe parcursul a 10 minute toată lumea tăcea. După examen, când a plecat profa, revoltă totală. “Băi, nu se poate aşa ceva, asta îşi bate joc de noi“. Am depus o plângere la decan, când a venit momentul să semneze cineva sau să susţină neregulile, toţi s-au dat răniţi. “Hai că a zis că ne dă note mari, nu contează până la urmă cum am dat examenul, important e să intrăm în licenţă, avem probleme mai grele pe cap” şi aşa mai departe.

Am eşuat atunci în demersul meu pentru că n-aveam foarte multe dovezi, conducerea era de partea greşită a baricadei şi eram singur, iar profesoara respectivă a rămas la catedră, cam cu aceleaşi obiceiuri, poate cu ceva mai multă băgare de seamă în următorii ani. Din păcate, cred că în aceeaşi situaţie se va afla şi doamna de la Şcoala 10. Oameni nu vor “să se complice”, preferă să aleagă varianta comodă, uneori se tem de represalii.

Închei cu concluzia unei colege de facultate, concluzie care mi se pare definitorie şi în acest caz şi pe care am promis că n-o voi uita cât trăiesc:

Fac ceva pe integritatea voastră.

Viscolul are şi părţi bune

2

Sunt mai bine de 2 săptămâni de când sudul ţării e îngropat în zăpadă. Am fost cu toţii afectaţi, scoşi din zona de confort (termic) – cum ar zice Ciubotaru. Dincolo de părţile nasoale, cred că am identificat şi un lucru bun: oamenii au devenit mai buni. Am regăsit solidaritatea demult pierdută pe la noi. Am văzut oameni care nu se ştiau între ei şi care împingeau la diverse maşini blocate în zăpadă, oameni care dădeau la lopată pentru maşina altuia, cetăţeni care ajutau femeile să treacă peste grămezi de gheaţă şi zăpadă. Sau alţii care îşi zâmbeau fericiţi în momentul în care reuşeau să deblocheze o maşină.

Parcă au fost mai puţine claxoane zilele astea, am fost mai atenţi, am încercat să ne ajutăm unii pe alţii. Să sperăm că starea asta nu se va risipi odată cu topirea zăpezilor. Ne prinde bine.

Update: un articol care vorbeşte chiar despre asta, la Tunaru.