Am urmărit cazul învăţătoarei care cerea cadouri pentru tot colectivul şcolii nr. 10 din Capitală. Simona Tache i-a luat un interviu mamei care a făcut înregistrarea, Inspectoratul a concluzionat că oamenii dădeau şpagă de bunăvoie. De ce s-a ajuns la această concluzie? Probabil că majoritatea părinţilor au declarat că dau din dorinţa proprie şi degeaba s-a revoltat o singură nebună. Pentru că nu avem noţiunea de solidaritate. Noi ne apărăm nevoile şi neamul, unde neam se rezumă la neamuri şi n-are nicio legătură cu poporul.
Am trăit o poveste similară acum 4 ani, când m-am revoltat împotriva unei profesoare din facultate. În timpul examenului desfăşurat pe parcursul a 10 minute toată lumea tăcea. După examen, când a plecat profa, revoltă totală. „Băi, nu se poate aşa ceva, asta îşi bate joc de noi„. Am depus o plângere la decan, când a venit momentul să semneze cineva sau să susţină neregulile, toţi s-au dat răniţi. „Hai că a zis că ne dă note mari, nu contează până la urmă cum am dat examenul, important e să intrăm în licenţă, avem probleme mai grele pe cap” şi aşa mai departe.
Am eşuat atunci în demersul meu pentru că n-aveam foarte multe dovezi, conducerea era de partea greşită a baricadei şi eram singur, iar profesoara respectivă a rămas la catedră, cam cu aceleaşi obiceiuri, poate cu ceva mai multă băgare de seamă în următorii ani. Din păcate, cred că în aceeaşi situaţie se va afla şi doamna de la Şcoala 10. Oameni nu vor „să se complice”, preferă să aleagă varianta comodă, uneori se tem de represalii.
Închei cu concluzia unei colege de facultate, concluzie care mi se pare definitorie şi în acest caz şi pe care am promis că n-o voi uita cât trăiesc:
Fac ceva pe integritatea voastră.
3 comentarii. Leave new
Am facut si eu o plangere la decan, impotriva unui profesor, si a dus la amanarea examenului cu doua zile.
Toti mi-au sarit in cap ca din cauza mea a dat „subiecte grele”, defapt a dat subiecte asemanatoare ca la alte grupe(nu era nimic altceva decat ce era in suportul de curs), doar cativa si-au dat seama ca amanarea cu doua zile defapt i-a ajutat; altfel nu treceau restanta ca nu au avusese timp sa citeasca suportul de curs.
Mulţi dintre noi folosesc foarte des principiul „lasă, bă, că merge şi aşa”. A trebuit să primesc un colet prin Fan Courier la un moment dat, în Focşani. M-a sunat curierul şi mi-a zis să cobor. L-am rugat să urce până la uşă, că doar de-aia e curier. A zis că nu ştie cum să nimerească uşa şi când i-am spus că-i explic, nu prea i-a convenit. Când l-am văzut în faţa blocului, am deschis uşa (stau la etajul 1), ca să-i uşurez căutarea. Pe drum, s-a întâlnit cu un vecin, pe care se pare că-l cunoştea şi l-am auzit spunându-i: Ăsta e nesimţit, că n-a vrut să coboare.
Bineinţeles că i-am făcut reclamaţie, apoi am scris şi pe blog. Iar majoritatea comentariilor au fost de genul: De ce i-ai făcut reclamaţie!!?? E şi el om! Nu te gândeşti că-i greu să fii curier? Uite, dacă îl laşi fără serviciu acum? Nu poţi şi tu să ierţi o greşeală?
Asta mi se pare incredibil, că la faze de genul ăsta iertăm şi lăsăm de la noi, dar în alte condiţii i-am jupui pe cei din jur ca să avem noi cu 50 de bani mai mult decât vecinul.
Si eu cobor uneori sa iau coletele de la baiatul de la Fan Curier, dar ma simt prost pentru ca uneori ne vedem in fiecare zi ;))