De când mă ştiu, sectorul 6 al Capitalei a fost condus de nişte primari penali sau, în cel mai bun caz, inutili. Dacă alte sectoare ale Bucureştiului au avut câte un primar muncitor sau unul simpatic, sau măcar unul care trăgea să-şi pună numele pe toate plăcuţele din fiecare parc, în sectorul 6 n-aveai ce să zici despre primar. Nici măcar n-am avut unul memorabil, ca Vanghelie. Primarii de sector au fost Darabonţ, Poteraş, Mănescu. Cine? Exact. Unul penal, condamnat pentru şpăgi cu terenuri, altul care a reuşit să nu facă absolut nimic în 4 ani de mandat şi apoi a frecat menta şi prin alte funcţii importante şi unul despre care s-a dus legenda că n-a fost văzut niciodată în clădirea primăriei.

V-am povestit asta ca să înţelegeţi că aşteptările în sectorul 6 sunt foarte mici. Efectiv oamenii nu sunt obişnuiţi să se facă ceva în sectorul lor, de la metroul uşor 41 nu s-a mai făcut absolut nimic. Ok, hai să punem la socoteală şi parcul Moghioroş, dar ăla a durat cam 100 de ani, ţin minte că lucrările de reamenajare au început imediat după încoronarea regelui Ferdinand.

Aşa că vestea că se va face ceva în sector, ba chiar în cartierul meu de baştină, m-a luat prin surprindere. 

Citeste tot articolul