Nu pot să vă spun ce e bidineaua, pentru că aş încălca codul, pactul, secretul şi celelalte convenţii pe care le-am mai aflat sau stabilit noi în săptămâna asta. Dar ca să aveţi o idee, uitaţi aici un post cu bidinea şi încă unul aici. Eu am început aici puţină bidinea, dar doar pentru prima mână.

Au fost 7 zile incredibile, dincolo de orice brand, orice proiect şi obiective, cu şi despre oameni. Ştiam de anul trecut că e mişto în Redescoperă România, citisem o grămadă de posturi, dar nu mă aşteptam să fie atât de mişto. A fost.

Am descoperit şi redescoperit nişte oameni pe care aş vrea să-i am mereu lângă mine.

Ca să înţelegeţi tot ce s-a întâmplat, gândiţi-vă că toată lumea a tratat totul ca pe o joacă. O joacă destul de grea, privită cu multă seriozitate atunci când era nevoie, dar o joacă.

Aseară mă gândeam că timişorenii sunt extraordinar de norocoşi să o aibă pe Nebuloasa. Cu ea şi Siropel îmi completez lista de oameni pe care i-aş vrea la Bucureşti. E o tipă cum sunt puţine pe aici, ne-ar trebui şi nouă o Nebuloasă. Am fost pur şi simplu fascinat de tipa asta. E genul de om care chiar dacă tace o zi întreagă tot atrage atenţia şi te face să stai lângă ea. Se joacă chiar şi atunci când nu pare să se joace.

Augustin a fost sufletul excursiei. Poveştile lui vânătoreşti, coduri, pacturi şi toate glumele cu Doru ne-au ţinut în priză până după miezul nopţii aproape în fiecare seară. Chiar şi aseară :P Mi-ar plăcea să-l descopăr şi pe profesionistul care se ascunde în spatele tuturor poveştilor, pentru că doar din câteva frânturi pe care le-am prins mi-am dat seama că e un om de toată isprava.

Mugur e exact cum zice Nebuloasa, englezul grupului. Stă puţin lăsat pe spate, aşteaptă, aşteaptă şi pe urmă îţi aruncă o poantă. Şi are fix alura aia britanică. A fost unul dintre oamenii pe care îi ştiam altfel de pe la conferinţe. Eram convins că n-o să-mi placă Mugur. Într-o seară, cred că a doua seară, când am ajuns rupţi de oboseală la Hunedoara am încercat să fac o glumă şi i-am zis lui Mugur că e ceva greşit la site. Iar el foarte calm şi la fel de obosit a zis doar “bine, schimbăm mâine dimineaţă:))

Doru a fost bufferul dintre Augustin şi lume, cel care avea grijă ca Augustin să nu devină obositor, să nu devieze prea mult de la traseu şi nici de la poveste. Doru e desprins din Cireşarii direct. Doar că el are puţin din toţi băieţii din Cireşarii, parcă cu accent pe Ursu :)

Bobby a fost liderul grupului, cel care avea grijă să nu devieze Doru prea mult de la traseu :)) De el nu mai avea nimeni grijă să devieze de la traseu, de-asta ne-am şi urcat pe munţi de câteva ori. Bobby a lucrat destul de mult cât am fost plecaţi, a citit, a fost la curent cu tot ce se întâmpla prin lume. Plus mişcare zilnică, plus luat de flori, plus plus plus.

Înainte să stau o săptămână lângă Alina credeam că sunt o balanţă decentă, cu oscilaţiile mele nenumărate, cu echilibrul precar dar existent. Dar Alina e o balanţă prin excelenţă. Echilibru fantastic, control permanent, totul bine proporţionat. Acelaşi mister pe care îl ştiam, discreţie şi toate adunate cu o joacă permanentă. Cam la fel ca Nebuloasa, avea mereu o poantă pregătită pentru Augustin.

Bogdana mi se pare că s-a metamorfozat într-un mod extraordinar. S-a văzut că din momentul în care a hotărât că vine în Redescoperă România şi-a dorit să se joace cu noi. Şi s-a jucat, deşi n-aş fi crezut că o să o văd aşa niciodată. E o tipă de gaşcă mai mult decât ne aşteptam cu toţii, chiar şi ea cred.

Denisa mi-a plăcut foarte mult. Altă supriză excelentă, mai ales că mă aşteptam să fie oricum numa’ aşa caldă şi simpatică nu. Mi-o imaginam mai înţepată, credeam că doar o astfel de tipă poate să stea lângă Visurât. Plus că are o mare, mare problemă (la fel ca Siropel): prea mult bun simţ frate. M-au omorât oamenii ăştia. Bucureşteanul din mine a fost total debusolat.

Livia nu avea nicio treabă cu onlineul şi s-a integrat la fix, nu avea nicio treabă cu înălţimile şi s-a cocoţat peste tot. Şi-a propus să facă totul cu gaşca şi a reuşit, chiar dacă uneori nu era aşa încântată de peisaj.

Buddha (să mă iertaţi dar mi-e greu să mă obişnuiesc cu Alex) a muncit mai mult şi a vorbit mai puţin. A zis la început că n-o să se ducă el pe toţi coclaurii cu Doru şi a coborât prin toate peşterile, a plecat corporatist şi s-a întors ucenicul speolog.

Siropel e cu caterinca rău de tot. Mi-a zis TheFua că o să ne înţelegem, dar nu mă gândeam că o să fie chiar aşa mişto să stau cu el în cameră. Are aceeaşi problemă ca Denisa, bunul simţ exagerat. E musai să ajung la Oradea anul ăsta doar ca să mai beau o bere cu Siropel. Sau un Jack :D

Răzvan e criminal. Aşa tăcut şi retras cum pare, te poate face să mori de râs. Plus că are o răbdare extraordinară să editeze atâtea clipuri. Încarcă mereu baterii, descarcă mereu carduri. Eu îl ştiam puţin iar excursia asta a fost confirmarea că e unul din oamenii cu care te poţi simţi excelent o săptămână întreagă.

Ana a pus atâta suflet în proiectul ăsta încât energia, somnul şi în general nimic nu mai conta. Totul trebuia să iasă perfect, indiferent de sacrificiu. Să faci asta şi să dai şi tonul la distracţie e extrem de greu. Eu pe Ana la început o considerasem suspect de prietenoasă, nu înţelegeam cum poate un om să se lipească de tine atât de repede, să citească instant oamenii care îi plac şi să se apropie de ei.

Eu şi Elena am fost copiii grupului, am dus media de vârstă în jos rău de tot. Pe Minxie n-am redescoperit-o, ea deja era o certitudine care s-a confirmat şi s-a reconfirmat şi s-a re-reconfirmat. Râdem, glumim, urcăm munţi şi muncim. Cam asta e deviza ei. Ea probabil ar fi vrut să facă toată excursia pe jos, asta ar fi fost o provocare, nu plimbarea cu maşina.

Anca a fost wing woman pentru Ana, a făcut multă treabă în backend. Am văzut-o extrem de preocupată la început când eram într-o zonă fără semnal şi se învârtea prin hotel căutând parcă o fantă de lumină cu semnal sau o gaură în stratul de ozon care să ne aducă mai aproape de satelit. Orice numai să avem semnal şi internet.

Adi a scris. Mai mult decât noi toţi Adi şi-a făcut treaba cu precizie elveţiană. A ajuns “pe roţi” la fiecare destinaţie, a scris despre fiecare obiectiv, a făcut poze şi a râs cu noi. A bifat totul chiar dacă n-a fost primul la destinaţie (a se citi la nicio destinaţie :D ). Un ritm al lui pe care l-a respectat din prima până în ultima zi.

Mihai a fost în afara onlineului fix jumătate de zi. Pe urmă l-am adoptat cu toţii şi l-am introdus puţin câte puţin în online. Omul ăsta a venit să se joace cu noi fără să ne cunoască şi ne-a cucerit iremediabil. Pe fete cu râsul molipsitor, pe noi cu disponibilitatea de care a dat dovadă. Încă două excursii şi îl văd plecând în weekend la offroad cu Doru şi Augustin.

M-a surprins cât de mult se luptă Lavinia ca să reuşească în Iaşi. Dacă eram în locul ei plecam de mult la Bucureşti pentru că în provincie e de 10 ori mai greu. Dar ea se ambiţionează să rămână acolo şi să facă lucruri. Testează, învaţă, experimentează. E genul de om care adaptează totul din mers.

Pe Ruxa am descoperit-o abia în ultimele zile, cu pasiunea ei pentru română şi Eminescu, cu atitudinea destul de dură, cu laptopul lipit de degete. Dacă sunt oameni pe care nu vrei să-i superi pe lumea asta, Ruxa se califică fără probleme. Nici nu ştii ce te aşteaptă.

Nebuloasa e foarte, foarte mişto. Foarte mişto (ok, ştiu că am mai scris de ea o dată, aţi prins ideea :P ).

 
Am lungit postul cât am putut de mult ca să mai stau puţin alături de oamenii ăştia dar gata. Excursia s-a terminat, distracţia s-a terminat, rămân doar amintirile.

 
Cu un zâmbet tâmp pe faţă, over and out.

 
PS: de remarcat că nu m-a trimis Bobby Voicu acasă. Tot de remarcat e că n-am reuşit să enervez pe nimeni (cred) :D