in Revolte

oi fi băiat simpatic în timpu liber dar acu scuză-mă, amice, eşti idiot!

De parcă n-ar fi fost de ajuns că Antena 3 a publicat necrologul acu o săptămână, de parcă n-ar fi fost de ajuns că s-a făcut scandal pe tema asta atunci, de parcă n-ar fi fost de ajuns că toţi au dat ieri publish la stirile gata făcute şi nedatate, de parcă n-ar fi fost de ajuns că am asistat cu silă la juma de oră de materiale la ştiri făcute în 6 ore (yeah, right! – oare cum o fi frate să faci materiale cu Gheorghe Dinică în timp ce el se zbătea pe patul de spital? ia zi jurnalistule, cum te-ai simţit?), de parcă n-ar fi fost de ajuns toate astea, un pozar s-a apucat să facă scandal că nu s-a menţionat sursa!

În fond e o problemă reală în care în mod normal l-aş susţine pe specimen (că ştiu cum e să-ţi fure lumea pozele) da’ tocmai acum ţi-ai găsit dobitocu dracului să faci gât? Nu puteai să aştepţi măcar până îl înmormântau pe Dinică, este? Îţi stătea pe limbă să te revolţi, nu? ‘tu-vă-n gură de artişti închipuiţi.

Dacă era prima şi singura ocazie cu care ţi s-a furat o poză înţeleg, dar în condiţiile în care se fură constant poze, puteai să comentezi cu altă ocazie.

Dacă vă interesează detalii, citiţi aici.

11 comentarii. Leave new

  • adica alea nu stiu cate zeci de site-uri au asteptat pana sa trimita stirea? ce inseamna o stire cu audienta? inseamna rating, adica bani. ieri s-au facut bani buni de catre toata presa, probabil sute de mii de euro la nivel de tara. ai remarcat ca toate acele site-uri au reclama si ca toate televiziunile au avut pauze publicitare? dupa ce ca au profitat de moartea artistului facand bani din asta, au mai si ilustrat articole cu fotografii moka, e bine nu?

    fotograful ala trebuie sa taca, sa nu zica nimic, sa astepte nu stiu cate zile pana sa faca ceva? e mai bine asa, spui imediat ce se intampla. a procedat absolut corect

    cu posturi de genul asta nu faci altceva decat sa sustii hotia. atat timp cat o sustii, esti partas la ea. cred ca nu esti deloc ok mai ales ca spui ca ai fost si tu furat la randul tau.

    Răspunde
  • da ma, sa astepte 5 zile. era greu? nu avea acelasi efect? daca facea printscreenurile ieri si scria saptamana viitoare era greu, este?

    hai sa avem coaie macar sa ne punem un nume si un mail si pe urma sa comentam, bine?

    practic, aproape ca am luat eu pozele alea si le-am pus acolo, nu? 🙂

    Răspunde
  • Amice ești idiot. Vorbești lipsit de respect despre un om pe care probabil nu îl cunoști. Nu-i frumos.

    Oricum nu te înțeleg. De ce să aștepte 5 zile? Numai pentru că este prea proaspătă știrea? Jumătate din presa româneasca fură, eu zic că este important. Dintre toate problemele, doar a ta este inventată.

    Răspunde
  • da, corect, acu cat e cadavru cald 🙂 bravo ma, voua si alora care impart averile la parastas.

    Răspunde
  • Sincer să fiu, pare că te numeri printre ei. Dacă funcționa logica. Trebuia sa aștepți și tu câteva zile, nu?

    So?

    Răspunde
  • hai nu incerca sa te dai mai destept decat esti 🙂

    Răspunde
  • postul asta e scris doar de dragul de a genera trafic ?

    Răspunde
  • orice animalut de net care se respecta (nu urlati si eu sunt animalut de net, nu imi place cuvant bugger) trebuie sa aiba pareri despre un mic conflict din online.
    In cazul asta este Alex Galmeanu vs 20 de site-uri din .ro vs moartea unui om.
    Cacaturile de genul asta genereaza trafic (dar nu cred ca trebuie sa iti explic chestia asta :P)
    Din cate observ la cautarea „alex galmeanu furat” blogul tau este al doilea rezultat.
    Daca vroiai sa il faci idiot pe Alex Galmeanu puteai sa ii lasi un comment pe blog (nu am intrat sa verific dar daca ai lasat comment nu prea mai avea rost postul asta) si aia era.

    Răspunde
    • n-am simtit nicio modificare spectaculoasa in trafic 🙂 si tu ar trebui sa stii ca nu scriu ca sa show off. n-am scris la el pe blog pentru ca mi-era mai simplu sa scriu la mine pe blog. si dupa cum vezi n-am bolduit nimic. repet, e un post scris la nervi

  • […] flagrantă a drepturilor de autor” şi nu se pune, right? Sau pur şi simplu nu e vorba de Alex Gâlmeanu. Cum era? Să strigăm în gura mare că altfel susţinem hoţia? Bine că acum singurul care s-a […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu